China și Belarus au demarat luni exerciții militare comune, denumite „Falcon Assault”, într-o zonă de antrenament situată la doar câțiva kilometri de granița cu Polonia, țară membră NATO. Informația a fost confirmată de Ministerul Apărării din Belarus, potrivit agenției de presă Reuters.
Generalul-maior Vadim Denisenko, șeful Comandamentului operațiunilor speciale din Belarus, a subliniat într-o declarație pe Telegram că aceste exerciții sunt oportune într-un context global marcat de instabilitate.
„Evenimentele care au loc în lume sunt alarmante, situația este instabilă și, prin urmare, vom practica noi forme și metode de îndeplinire a sarcinilor tactice”, a transmis generalul de la Minsk.
Exercițiile militare vor continua până pe 19 iulie și au loc în apropierea orașului Brest din sud-vestul Belarusului, la granița cu Polonia. Aceste manevre includ antrenamente pentru operațiuni antiteroriste, inclusiv aterizări nocturne și operațiuni în zone populate.
Ministerul Apărării din Belarus a publicat pe platforma de socializare Telegram mai multe fotografii și video-uri care arată trupe chineze participante la exerciții, inclusiv momente de debarcare și pregătire pe terenul de antrenament.
Ministerul chinez al Apărării a confirmat, de asemenea, participarea trupelor sale în exercițiile comune, menționând că acestea sunt parte a eforturilor de dezvoltare a capacităților de coordonare între armatele celor două țări.
Aceste exerciții au loc într-un moment tensionat în regiunea Europei de Est, cu liderii NATO urmând să se întrunească în Washington pentru un summit cu accent pe sprijinul acordat Ucrainei în fața agresiunii rusești.










