China își promovează planul de pace în Ucraina, în paralel cu Conferința din Elveția

China, care va lipsi de la summitul din weekend privind un plan de pace pentru Ucraina, încearcă să-și promoveze planul său alternativ de soluționare a conflictului, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Un număr de 90 de state şi organizaţii s-au înregistrat pentru a participa la summitul de sâmbătă şi duminică în Elveția, care va încerca să obţină sprijin pentru propunerile de pace ale preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, inclusiv retragerea completă a trupelor ruse din Ucraina.

Moscova, care nu a fost invitată, a denunţat reuniunea, calificând-o drept inutilă. China, care are legături strânse cu Rusia, a declarat că nu va participa la conferinţă, deoarece nu îndeplineşte cerinţele Beijingului, inclusiv participarea Rusiei. Dincolo de explicaţia de ce nu participă la summit, China a încercat să atragă naţiunile emergente să se alăture planului de pace în şase puncte pe care l-a emis împreună cu Brazilia luna trecută.

Propunerea face apel la o conferinţă internaţională de pace „organizată la timpul potrivit, fapt recunoscut atât de Rusia, cât şi de Ucraina, cu participarea egală a tuturor părţilor, precum şi cu o discuţie corectă a tuturor planurilor de pace”.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a sugerat că Beijingul ar putea organiza o astfel de conferinţă. Și 45 de ţări şi-au exprimat sprijinul pentru această propunere, iar peste 20 de ţări fie s-au alăturat, fie au luat-o în considerare, a declarat săptămâna trecută ministrul de externe, Wang Yi.

Facebook

Comentarii