China amenință SUA cu riposta la sancțiuni

În urma sancțiunilor venite din partea SUA, China amenință cu o ripostă pe măsură. Guvernul de la Beijing a afirmat că va lua „măsurile necesare” după anunţarea de către Washington a unor noi sancţiuni, menite să paralizeze capacităţile militare şi industriale ale Rusiei, prin pedepsirea companiilor chineze care ajută Moscova să facă rost de arme pentru războiul său împotriva Ucrainei, informează joi, AFP.

„China cere SUA să înceteze să denigreze şi să reprime China, şi să înceteze punerea în aplicare a unor sancţiuni ilegale şi unilaterale”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez.

„China va lua toate măsurile necesare pentru a apăra în mod hotărât drepturile legale şi interesele companiilor chineze”, a adăugat el.

În cadrul unei ample serii de măsuri anunţate miercuri de Departamentul Trezoreriei al SUA, Washingtonul a vizat aproape 300 de entităţi în Rusia, în China şi în alte ţări, acuzate că susţin invazia ordonată de preşedintele rus Vladimir Putin.

Beijingul a insistat din nou joi că nu este „nici la originea, nici parte” a crizei din Ucraina şi a declarat că are dreptul să dezvolte relaţii comerciale „normale” cu toate ţările, inclusiv cu Rusia.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *