Bolojan a desecretizat cheltuielile lui Iohannis pentru deplasări externe: 23 de milioane de euro

Președintele interimar, Ilie Bolojan, a desecretizat, marți seară, costurile pentru zborurile efectuate de fostul preşedinte Klaus Iohannis, începând cu anul 2015, când a început primul său mandat, și până în 2025.

Klaus Iohannis a zburat de 193 de ori în timpul celor două mandate, iar costul total a fost de peste 113 milioane de lei, adică 23 de milioane de euro. 

Potrivit documentelor transmise, în anul 2015 au existat 25 de zboruri externe, valoarea totală ridicându-se la peste 6,6 milioane de lei. Cele mai multe deplasări au fost către Belgia, acolo unde Klaus Iohannis a participat la reuniunile organizate de Consiliul UE.

În 2016, au existat 20 de zboruri externe, valoarea acestora depăşind 5,1 milioane de lei. Pe lângă Franţa şi Belgia, pe listă apar, între altele, două zboruri către Israel, dar şi Afganistan, SUA, Luxembourg.

În 2017, au fost efectuate 16 zboruri, în valoare de peste 5,6 milioane de lei. Pe lista ţărilor apar numeroase deplasări în Belgia, dar şi în Malta şi două deplasări în SUA.

În 2018, s-au făcut 17 deplasări, al căror cost s-a ridicat la 4,9 milioane de lei. Printre ţările vizitate – Belgia, SUA, Germania, Austria şi Marea Britanie.

În 2019, s-a zburat de 21 de ori în afara ţării, costul total ridicându-se la peste 9,3 milioane de lei. Aproape 1,7 milioane de lei a costat un zbor către Japonia.

În 2020, Klas Iohannis a zburat în afara ţării de 9 ori, costurile ridicându-se la 3,1 milione lei. Pe lista ţărilor apare de mai multe ori Belgia, Republica Moldova, Israel şi Germania.

În 2021, Ioahnnis a avut 16 deplasări externe, pentru avioane plătindu-se peste 7 milioane de lei. Preşedintele a fost, între altele, în SUA, Egipt, Estonia, Slovenia şi Scoţia.

În 2022, s-a zburat în afara ţării de 20 de ori, iar costul a depăşit 13,7 milioane de lei. Preşedintele a fost din nou în Egipt, dar şi în Letonia, Grecia, Albania şi Olanda. Pentru participarea la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, urmată de deplasare în SUA, Administraţia Prezidenţială a plătit peste 2,7 milioane de lei.

În 2023, Administrația Prezidențială a cheltuit peste 7 milioane de euro pentru avioanele cu care a călătorit fostul președinte.

În 2023, s-a zburat de 26 de ori, iar costul s-a ridicat la 36,4 milioane de lei. Este anul în care preşedintele a fost în Kenya, Tanzania, Cabo Verde, Senegal, Emiratele Arabe Unite de două ori, Brazilia, Chile şi Argentina, între altele. Pentru vizita în Japonia şi Singapore avionul a costat peste 7 milioane de lei, fiind cea mai mare sumă plătită pentru o singură deplasare. Este și anul în care președintele Iohannis a făcut cele mai multe deplasări externe, cu avioane private.

În 2024, s-a zburat de 22 de ori, plătindu-se pentru avioane aproape 20,9 milioane de lei. Pe listă apar, între altele, Coreea de Sud, Letonia, dar şi trei deplasări în SUA, fiecare dintre ele costând peste 2 milioane de lei.

În total, în cei 10 ani de mandat, Iohannis a făcut 193 de deplasări externe. Numai cele din al doilea mandat – care au cuprins turneul din Africa – s-au ridicat la 15 milioane de euro, potrivit calculelor Digi24.

Facebook

Comentarii