Parlamentul European a aprobat certificatul digital al UE privind COVID-19, pentru a facilita călătoriile în interiorul Uniunii Europene şi pentru a contribui la redresarea economică. Peste un milion de cetățeni din nouă țări ale UE au primit deja certificatul.
Documentul – care poate fi digital, pe hârtie sau în ambele formate – dovedește fie că deţinătorul a fost vaccinat, fie că s-a vindecat în urma infectării sau a obţinut recent un rezultat negativ la testul COVID-19. În practică, e vorba de trei certificate distincte. Se introduce, astfel, un cadru comun la nivelul Uniunii pentru a asigura interoperabilitatea şi capacitatea de verificare în întreaga Uniune Europeană.
„Certificatul, care va fi gratuit, va fi eliberat de toate statele membre și va fi acceptat peste tot în Europa. Acesta va contribui la o ridicare graduală a restricțiilor” – Didier Reynders, comisarul european pentru justiție
Sistemul se va aplica oficial de la 1 iulie 2021, pentru o perioadă de 12 luni. Grecia, Bulgaria, Croația, Cehia, Polonia, Germania, Spania, Lituania și Danemarca au început, deja, să acorde certificatul propriilor cetățeni.
În cadrul negocierilor dintre instituţiile UE, eurodeputaţii au obţinut un acord pentru ca ţările membre să nu poată impune restricţii de călătorie suplimentare posesorilor de certificate, cum ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, ”cu excepţia cazului în care sunt necesare şi proporţionale pentru protecţia sănătăţii publice”. Toate ţările membre trebuie să accepte certificate de vaccinare emise în alte state membre pentru vaccinurile autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (AEM).
La cererea Parlamentului European, Comisia a promis să mobilizeze 100 de milioane euro în cadrul Instrumentului pentru sprijin de urgenţă pentru cumpărarea de teste.
Europolis