Cercul Militar Național a împlinit 149 de ani

În seara zilei de 31 martie 1875, a avut loc inaugurarea Cercului Militar al ofițerilor Diviziei 2 teritoriale, al cărui sediu se afla în garnizoana București. 

Au participat domnitorul Carol, membri ai guvernului, președinții Senatului și ai Adunării Deputaților, primarul general al Capitalei, generali și ofițeri, numărul acestora din urmă ridicându-se la circa 500.

Domnitorul a fost întâmpinat de generalul Ioan Emanoil Florescu, ministrul de război și generalul Alexandru Zefcari, comandantul Diviziei 2 teritoriale. Generalul Florescu a subliniat rolul și importanța cercului militar, anunțând că în cele patru sedii ale diviziilor teritoriale (Bucureși, Craiova, Galați și Iași) au luat ființă asemenea instituții – scrie istoricul Petre Otu, pe presamil.ro.

Domnitorul Carol a declarat: „Cercurile militare contribuind a forma între ofițeri noi şi strânse legături şi a ridica mai mult, prin dese întruniri, spiritul de corp între dânşii, mă simţ foarte fericit de a deschide astăzi clubul garnizoanei”.

Deși contextul internațional era foarte tensionat, din cauza crizei orientale,  la 15 decembrie 1876, tot în prezența domnitorului Carol, membrii Cercului Militar au adoptat statutul de organizare și funcționare. Documentul preciza că instituția trebuia „să fie un stabiliment public de întrunire” care să procure ofițerilor, „pe lângă un divertisment lesnicios, un izvor de cunoștințe de tot felul”.

Apărut în condiții complexe care au avut drept rezultat obținerea Independenței țării, depășind nu puține obstacole și trecând prin unele reorganizări, Cercul Militar Național, în cei aproape 150 de ani de funcționare, și-a onorat cu asupra de măsură menirea fixată de inițiatori.

Pe locul fostei mănăstiri Sărindar

Prestigiul național și internațional a sporit și prin sediul său – Palatul somptuos din Calea Victoriei – operă a arhitectului Dimitrie Maimarolu, construit prin contribuția financiară a ofițerilor, la intersecția Căii Victoriei cu bulevardul Regina Elisabeta, pe locul fostei mănăstiri Sărindar, ctitorie a domnitorului Matei Basarab.

Inaugurat la 4 februarie 1923, în prezența cuplului regal Ferdinand și Maria, edificiul, adevărată bijuterie arhitectonică, îmbogățește zestrea edilitară a Capitalei, fiind înscris în Lista monumentelor istorice în grupa A – monumente istorice de valoare națională și universală.

În preajma împlinirii unui veac și jumătate de funcționare, Cercul Militar Național  este o instituție de interes național, cu profil cultural-educativ și artistic, de imagine, reprezentare și protocol, un templu al culturii militare, un simbol al  Armatei României.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *