Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de miercuri, în urma eforturilor complexe ale Celulei de criză interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 30 de persoane, cetăţeni români şi membri de familie ai acestora, evacuate din Fâşia Gaza, au fost transportate în România la bordul unei aeronave militare.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, zborul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, cu o aeronavă C 27J Spartan aparţinând Forţelor Aeriene Române.
La solicitarea autorităţilor Republicii Moldova a fost acordat sprijin în vederea evacuării a patru persoane din Fâşia Gaza, aflate în atenţia misiunii diplomatice a acestui stat.
Astfel, cele 34 de persoane au fost preluate din punctul de trecere a frontierei Rafah de către echipa consulară a misiunii diplomatice şi au fost însoţite până la Cairo, iar ulterior transportate în România.
Până în prezent, 279 de persoane, cetăţeni români şi membri de familie ai acestora, au fost evacuate din Fâşia Gaza, menţionează MAE.
„MAE continuă dialogul cu autorităţile israeliene şi egiptene în vederea facilitării evacuării şi a celorlalţi cetăţeni care au solicitat acest lucru, în funcţie de evoluţiile din teren şi de acordul părţilor implicate”, se mai arată în comunicatul citat.
38 de răspunsuri
names of prescription allergy pills best allergy pill for itching prescription allergy medicine list
heartburn drugs buy clozapine for sale
purchase accutane generic isotretinoin 20mg uk buy isotretinoin 20mg
sleeping pills prescription online modafinil 100mg oral
amoxil 500mg without prescription buy amoxil 1000mg without prescription buy amoxicillin 1000mg generic
where to buy zopiclone pills buy modafinil 100mg
cheap azithromycin 500mg azithromycin pills order generic zithromax
gabapentin for sale online neurontin 600mg without prescription
order azithromycin 500mg pill buy azithromycin 500mg generic azithromycin 500mg generic
buy generic lasix diuretic buy furosemide pills diuretic
buy prednisolone pills omnacortil 40mg uk cheap generic omnacortil
amoxil 500mg cheap buy amoxicillin 500mg online amoxil 250mg brand
buy ventolin pills purchase albuterol inhalator generic order albuterol generic
order augmentin for sale augmentin medication
cheap levothroid sale synthroid 75mcg for sale cheap levoxyl tablets
buy levitra online cheap purchase levitra
order clomid 100mg generic clomid cost clomiphene 50mg over the counter
semaglutide without prescription order rybelsus pills order rybelsus pills
buy rybelsus tablets rybelsus online buy buy semaglutide 14 mg
buy vibra-tabs generic brand doxycycline 200mg doxycycline for sale
where to buy reglan without a prescription cheap metoclopramide 20mg order losartan 50mg pills
propecia 1mg price buy propecia paypal purchase forcan generic
ciprofloxacin 1000mg cost – ethambutol drug buy clavulanate pills
metronidazole us – order metronidazole 200mg online zithromax sale
flagyl buy online – flagyl buy online order generic zithromax
buy lasix 100mg pills – candesartan where to buy capoten 25 mg drug
buy zidovudine online pill – buy rulide 150 mg sale order generic zyloprim 300mg
atarax us – buy fluoxetine 40mg sale endep 25mg cheap
amoxil order online – trimox us order ciprofloxacin for sale
cleocin 300mg us – chloramphenicol price chloromycetin where to buy
purchase ventolin sale – promethazine over the counter theophylline cost
buy clarinex generic – triamcinolone 4mg canada buy ventolin paypal
buy glucophage without a prescription – buy losartan paypal precose pills
generic micronase 2.5mg – dapagliflozin pill dapagliflozin canada
buy lamisil 250mg generic – buy griseofulvin without prescription order griseofulvin online
nizoral 200 mg usa – nizoral 200 mg over the counter buy itraconazole 100mg generic
order lanoxin 250 mg – buy lasix without a prescription buy lasix
microzide order online – order norvasc zebeta for sale