Cehia achiziționează 24 de avioane F-35

Cehia va achiziţiona 24 de avioane de luptă americane F-35, a anunţat ieri premierul Petr Fiala, relatează Agerpres.

„Primele F-35 vor fi gata în 2029, iar piloţii noştri vor începe atunci antrenamentele în Statele Unite”, a declarat premierul Fiala.

Potrivit acestuia, primele F-35 vor ajunge în Cehia în 2031, iar armata cehă va avea toate cele 24 de avioane până în 2035.

Ministrul apărării, Jana Cernochova, a declarat că preţul total al tranzacţiei se ridică la 150 de miliarde de coroane (6,5 miliarde de dolari).

Armata cehă foloseşte, în prezent, avioane de luptă Gripen de fabricaţie suedeză, al căror contact de închiriere va expira în 2027.

„Nu este timp pentru alte soluţii provizorii”, a mai spus ministrul Cernochova.

Şeful guvernului ceh a afirmat că finanţarea este asigurată după decizia guvernului de a aloca pentru apărare 2% din bugetul de stat, în conformitate cu angajamentul faţă de NATO.

Facebook

Comentarii