Pentru a exclude suspiciunile privind fraudarea alegerilor în primul tur, CCR a cerut renumărarea celor peste 9 milioane de voturi (9.465.257 de voturi) date de români în primul tur al prezidențialelor. Judecătorii CCR au precizat, într-un comunicat oficial, că s-a luat această decizie cu unanimitate de voturi.
Potrivit surselor G4Media, CCR a dispus renumărarea voturilor, pornind de la sesizarea lui Cristian Terheș, care a susținut că, în câteva secții, au existat corecturi la numărul voturilor pentru candidatul Ludovic Orban.
După o ședință de două ore, Curtea Constituțională a decis, totuși, amânarea unei decizii privind anularea turului întâi și reluarea discuțiilor pentru ziua de mâine, au anunțat reprezentanții CCR. Judecătorii Curții au solicitat informații de la mai multe instituții, între care Biroul Electoral Central.
Cererile lui Sebastian Popescu și Cristian Terheș au avut ca obiect „anulare alegeri prezidenţiale în cadrul primului tur de scrutin din data de 24 noiembrie 2024”. În timp ce Sebastian Popescu a cerut anularea alegerilor prezidențiale, Terheș a solicitat anularea rezultatelor din primul tur. Ambele cereri au fost înregistrate ieri la Curtea Constituţională și au fost analizate, cu rapiditate, a doua zi, adică astăzi.
Sebastian Constantin Popescu, candidat din partea Partidului Noua Românie, a obţinut în primul tur al alegerilor 14.502 voturi, adică 0,15%, iar Cristian Terheş, de la Partidul Naţional Conservator Român, 95.782 voturi, adică 1,03%.
În timp ce cererea a lui Terheș privind anularea rezultatelor din primul tur a fost admisă, cea lui Sebastian Popescu de anulare a alegerilor prezidențiale a fost respinsă, ca tardivă, au precizat judecătorii CCR.
CCR se întrunește din nou, mâine, la ora 14.00, pentru a da un verdict în ceea ce privește anularea sau nu a rezultatelor primului tur prezidențial.










