Caniculă în toată țara și în Capitală. Temperaturile ajung și la 38 grade

Vremea se menţine caniculară în Capitală până vineri dimineaţa, când temperatura maximă va ajunge şi la 38 de grade, informează ANM.

Potrivit meteorologilor, astăzi, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade Celsius, iar cea minimă între 17 şi 21 de grade.

De asemenea, joi, vremea este tot caniculară, cu o maximă ce se va situa în jurul valorii de 38 de grade Celsius.

Va fi la fel de cald în toată țara: ANM a emis, astăzi, noi avertizări de cod galben și cod portocaliu de căldură extremă, valabile în toată ţara, pe parcursul următoarelor două zile.

Astăzi, este Cod galben de caniculă în nordul Crişanei, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea continentală. Temperaturile maxime se vor situa în general între 32 şi 35 de grade.

Tot astrăzi, este în vigoare un Cod portocaliu de căldură şi disconfort termic accentuat în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum şi în sudul Crişanei şi sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi de până la 37 grade.

Facebook

Comentarii