Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, și-a anunțat susținerea pentru aderarea României, Bulgariei și Croației la spațiul Schengen, relatează Reuters. Șeful guvernului german a spus, astăzi, că toate cele trei țări îndeplinesc criteriile pentru aderare.
„Croația, România și Bulgaria îndeplinesc toate criteriile tehnice pentru a fi membri cu drepturi depline. Voi lucra pentru a le vedea membre cu drepturi depline”, a afirmat cancelarul german.
Anterior, și alți oficiali din alte țări UE și-au exprimat susținerea pentru aderarea României. Cehia, care deține președinția Consiliului UE, a anunțat, pe 18 iunie, cu ocazia unei vizite efectuate în această țară de către ministrul de externe, Bogdan Aurescu, că susține aderarea României la spațiul Schengen.
”Îndeplinim deja toate criteriile în acest sens, de mai multă vreme, și sperăm să putem avansa pe durata președinției cehe a Uniunii Europene”, a subliniat șeful diplomației române, în cadrul întâlnirii cu omologul ceh, Jan Lipavsky.
România a luat măsuri pentru gestionarea situației de la frontiera externă a UE, pe fondul războiului din Ucraina, iar acest lucru demonstrează încă o dată că țara noastră ”este un furnizor de securitate pentru întreaga Uniune și că aplică, în mod eficient, standardele de aderare la spațiul Schengen”, a evidențiat, la vremea respectivă, ministrul de externe al României.
La vizita sa în România, din luna iunie, președintele Franței, Emmanuel Macron, a spus, de asemenea, că Franța susține aderarea la spațiul Schengen.
Cele 26 de țări membre Schengen sunt Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Lituania, Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia.
România, Bulgaria, Croația și Cipru sunt țările UE care așteaptă să adere la spațiul Schengen.
Laura Groșereanu