Călin Georgescu, numele care stârnește controverse în politica românească, continuă să șocheze publicul printr-un melanj de declarații extremiste, teorii conspiraționiste bizare și discursuri antidemocratice. În ciuda acestor poziții, sau poate chiar datorită lor, candidatul independent mobilizează un segment de electorat atras de promisiuni populiste și de explicații simpliste la problemele complexe ale societății.
Bineînțeles, tehnologia 5G
Într-o intervenție în cadrul unui podcast, Georgescu a lansat un atac asupra tehnologiei 5G, afirmând că aceasta reprezintă „un pericol extrem pentru viața omului”. „Am văzut o evaluare dată de America legată de acest 5G, care este extrem de periculos, acum, de curând,” a spus el, fără să ofere surse clare sau credibile pentru afirmațiile sale.
Totuși, în ciuda acestor temeri, Georgescu recunoaște că folosește telefonul mobil, dar „vorbește foarte puțin” și se „protejează” prin utilizarea unor „căști cu fir”.
„Omul nu a ajuns pe Lună”
Teoriile conspiraționiste ale lui Georgescu nu se opresc aici. Acesta nu a ratat ocazia de a nega aselenizarea din 1969: „Domnule, știți cum e? Zic unii că omul a ajuns pe Lună. Eu nu, nu că nu cred. Sunt sigur că n-a fost așa. E o altă manipulare. Drept dovadă, că după ce au fost prin anii ’70, n-a mai fost nimeni pe Lună.” Această afirmație ignoră complet explicațiile științifice legate de costurile ridicate generate de astfel de misiuni și evoluția tehnologiilor spațiale care pot permite studiul satelitului Terrei de la distanță.
Piramide, „energie extraordinară” și „centre nefolosite”
Nici monumentele istorice nu sunt scutite de interpretările fanteziste ale lui Georgescu. „Piramidele egiptene nu au fost încă folosite pentru ceea ce au fost create. Ele sunt niște centre de energie extraordinar de puternice,” a afirmat acesta. Georgescu susține că acestea ar avea scopuri misterioase, necunoscute oamenilor moderni, perpetuând astfel o serie de mituri populare.
Întâlnirea cu „ființa non-umană”
Una dintre cele mai bizare afirmații ale lui Georgescu implică o presupusă întâlnire la ONU cu o „ființă non-umană”. „Am avut câteva ocazii directe, inclusiv la câteva discuții foarte serioase, în câteva negocieri, împreună cu o echipă pe care o conduceam de la ONU și ce-aș putea să vă spun e că m-am întâlnit cu o altă specie. În niciun caz o specie umană. Pare puțin bizar și mi-e absolut egal ce cred unii și alții, însă eu vă spun că discutăm de o altă specie”, a povestit acesta într-un interviu.
Detaliile lipsesc, iar declarația sa rămâne un exemplu perfect al tendinței de a șoca publicul, fără a oferi explicații concrete.
Apa ca „vibrație”
Georgescu a emis, de asemenea, opinii neobișnuite despre apă, pe care o vede ca fiind mai mult decât H2O. „Apa nu este doar H2O. Este vibrație, este frecvență. Apa îți conferă o informație vitală. De aceea a fost îmbuteliată în sticle de plastic, să nu-ți mai dea nicio informație,” a afirmat acesta. Este o teorie care sfidează chimia de bază, dar care pare să rezoneze cu cei atrași de pseudoștiință.
Nanocipuri în sucuri carbogazoase
Una dintre cele mai controversate declarații recente ale lui Georgescu implică băuturile carbogazoase. Într-un podcast, acesta a afirmat că sucurile precum Pepsi sau Fanta conțin „nanocipuri care intră în tine ca într-un laptop”.
„Așa, la o mână vă spun, conțin peste 38 de ingrediente. Deci cum poți să bei ceva cu 38 de ingrediente? Este imposibil. Este exact ce vor ei să facă”, a spus el, ținând în mână două cutii de băuturi ca exemplu.
Această afirmație, deși lipsită de orice bază științifică, a fost vizionată de peste 147.000 de oameni pe YouTube, ilustrând impactul și pericolul dezinformării promovate de o figură publică.
Nici educația nu scapă
În încercarea de a submina sistemul de educație, Georgescu a susținut că scriitori importanți precum Lucian Blaga și Mihai Eminescu nu mai sunt predați în școli. „Lucian Blaga este interzis în România. Nu există așa ceva… Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Octavian Goga,” a spus el. Declarațiile sale sunt însă complet false, după cum poate confirma orice consultare a programei școlare.
Surse: Aktual24, Digi24, Hotnews, G4media










