Nu știu ”ce-ar fi fost dacă nu ar fi fost ceea ce a fost”, nestăviliți în risipirea și jefuirea avuției naționale de către revoluționarii cu brevet, unici în lume, anticomuniști de profesie care au supt de la mamele lor numai esență de capitalism primitiv, saltimbanci clinici, nuci fără sâmburi umplute cu aroganță și prostie, trădători de neam și țară care au infestat întregul organism al ”statului eșuat”, ajuns la stadiul de colonie, iar noi, sărăntocii buimăciți de traiul pe datorie în contul urmașilor fără poftă de revoltă, din lașitate și frica de a fi mai rău, ne complacem în cădelnițări, ”pace și stabilitate”, asigurate de o coaliție la fel de monstruoasă ca toate cele care au existat în spațiul mioritic, sub aceeași deviză unică: ”la vremuri noi, tot noi”, ajunși să ne îmbățoșăm cu pantalonii rupți în fund în atleți apărători ai ”flancului estic” și ”gurilor Dunării”, cu scule luate pe datorie, fără să avem și ”ostași în slujba țării”, numai pe panouri publicitare, necrezând că ”specialii noștri” sau beizadelele lor se vor înrola voluntari și vor pune mâna pe pușcă atunci când se va da alarma: ”Români, săriți, ne fură iarăși muscalii găinile!”
Rămân în zona de penumbre cu puține raze de lumină și speranță, obscuritate definitorie pentru rotocolirile noastre prin istoria plină de înfrângeri din lipsă de unitate, voință și poftă de revoltă, zgârciți la abordarea prin ”fier și sânge” a lui Bismarck, chiar când este în joc interesul național.
”Cancelarul de fier” i-a spus Principelui Carol I în anul 1866, ca un avertisment la acceptarea tronului, că ”Românii nu sunt o națiune, ci o profesie”, iar referitor la anul electoral în care ne zvârcolim și în care va triumfa același principiu al contraselecției valorice, validat în ultimii 33 de ani de zbenguială democratică originală, a spus că: ”Niciodată nu se spun mai multe minciuni decât în timpul războiului, după vânătoare și înainte de alegeri”.
Pentru urmașii lui Moș Teacă, ajunși generali în timp de pace și analiștii războinici, nu mă rabd să nu redau scenariul profetic al imensului cancelar, mare gurmand și cu bideu dublu, regizat în prezent în filmul de război asimetric și atipic denumit ”operațiunea specială” de către atacatorul Putin, fără să existe o declarație de război împotriva Ucrainei care a ajuns un platou – poligon de război. Regizorii filmului sunt oligarhii financiari americani sub umbrela NATO și în care diplomația este mută, iar distrugerile materiale și victimele se derulează sub o cupolă de minciuni și dezinformări care obturează orice orizont de așteptare pentru o coexistență pașnică în această zonă a lumii.
Revin la Bismarck care în secolul XIX, dixit: ”Forța Rusiei poate fi pusă în pericol doar prin separarea de Ucraina. Cei care doresc să se întâmple acest lucru nu trebuie doar să le separe, ci trebuie să pună Ucraina împotriva Rusiei, să asmută una împotriva celeilalte părți a aceluiași popor și să asiste la spectacolul fratelui care-și ucide fratele. Pentru a realiza aceste lucruri ei trebuie să identifice și să instruiască trădători în sânul elitei naționale și cu ajutorul lor, să schimbe conștiința unei părți a poporului, astfel încât aceasta să deteste tot ce este rusesc, să-și deteste propria stirpe, fără măcar să-și dea seama. Restul va face timpul!”
Filmul continuă sub ochii noștri buimaci, veșnic la răscruce, sărăntoci cu mâna-n întinsă, asumându-ne rolul sinucigaș al ”peștilor pilot”, însoțitorii rechinilor, cumpărând tot felul de vechituri de scule ucigașe pe bani de împrumut cu plata anticipată, iar în lipsă de soldați vom recurge la mercenari precum ucrainienii, că doar nu tagma farmazonilor, specialilor și puii lui Coldiță, vor lua cu asalt cazărmile părăsite în paragină pentru înrolare sub tricolor.
Ascultând ”copitele de la caii istoriei”, nu pot ignora spusele lui Kissinger că: ”a fi dușmanul SUA este periculos, dar a-i fi prieten este adesea fatal”.
Nu interpretez aceste spuse, dar îl invoc pe Mareșalul Antonescu pentru care unicul pact valabil în care credea era să fii tu însuți puternic, iar umbrela alianțelor strategice cu care și astăzi ne îmbățoșăm au fost începând din anul 1866 iluzii pierdute și eșecuri însângerate, întrebându-mă fără să aștept răspuns, când a pierit în luptă pentru această țară un soldat străin cu fața la inamic, excluzând desigur minoritarii noștri care în toate ocaziile au pactizat cu atacatorul?
Au trecut numai 84 de ani de la anul prăbușirii naționale 1940 și noi ignorăm ”copitele de la caii istoriei” dintr-un spirit sinucigaș de lemingi, Transilvania rămânând pentru noi, românii, un vulcan nestins sau, altfel spus, o bombă fără ceas cu fitil scurt, care îi dă târcoale șturlubaticului Orban cu capul umflat de nostalgii imperiale, cu referință la Bazinul Carpatic, încurajat și asistat tacit de către Putin, Trump și chiar de Xi, iar noi, prin liderii noștri pasiviști, stăm cu mâinile streașină la ochi orbecăind spre ”flancul estic”.
Talleyrand, în anul 1805, în data de 5.12, răspunzându-i lui Napoleon, învingător în bătălia celor trei împărați de la Austerlitz, din 2 decembrie și care intenționa să desființeze monarhia austriacă, îl avertizează: ”Ungurii, care în numele independenței și libertății sunt mereu turbulenți și revoltați, ar putea abandona un drapel umilit de înfrângeri continue și, prea slabi pentru a forma un stat independent, se vor dărui rușilor cu ale căror obiceiuri au atât de mult în comun. Sunt informat, prin canale care nu sunt suspecte, că asemenea proiecte ar găsi numeroși susținători în Ungaria, iar rușii, stăpâni ai Ungariei, ar fi atotputernici împotriva Europei”. După care a urmat trădarea de la Erfurt.
Rezultă că după spusele lui Bismarck și ale lui Talleyrand, nimic nou nu este în geopolitica zonei din vecinătatea noastră.
În final, nu mă rabd să nu redau profilul psihologic al unui Papură Vodă, descris magistral de doctor Iulian Laurențiu Ștefan, director juridic la Colegiul Psihologilor din România, astfel: ”Primitiv. Avar. Brutal. Nerafinat. Lipsa totală a autoironiei, a umorului, a empatiei, înlocuite cu stări de absență și indiferență afectivă brutale justificate de o falsă decență îi dezvăluie sărăcia afectivă. Arogant, cu o morală contrarie alimentată de megalomanie, cinism și iresponsabilitate. Dominat de senzația superiorității sociale, devine adesea ridicol și disonant. Dizarmonic. Fals. Crud. Inadaptat”.
Cunoaște-ți personajul? Aviz alegătorilor pentru următoarele alegeri parlamentare și prezidențiale la care refuz să candidez.
P.S.: Cooperativa Scriitorilor a ajuns pe mâinile unui alt pretendent la Premiul Nobel, Varujan, vrednic este!
Tămâia s-a terminat.
Ioan Blidaru
- Articol publicat inițial în revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”
