Câciu: România are proiecte depuse de 55 miliarde de euro, pe politica de coeziune

Valoarea proiectelor cu finanţare din Politica de Coeziune 2021 – 2027 depuse de România este de 55 de miliarde de euro, a anunțat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Potrivit ministrului, România închide exerciţiul financiar 2014-2020 cu o rată de absorbție a fondurilor UE de 100%. „Este pentru prima oară că România reuşise să ia toţi banii de la Comisia Europeană, toţi banii pe care i-a avut alocaţi”, a spus Adrian Câciu.

Noul exerciţiul financiar, respectiv fonduri de coeziune 2021-2027, pune la dispoziţie României 46 de miliarde de euro, în condițiile în care sunt proiecte depuse, în acest moment, de 55 miliarde de euro.

„Avem 15,5 miliarde de euro deja contractate şi avem în curs de contractare 11 miliarde de euro”, a spus Adrian Câciu.

El a menţionat că ministerul şi-a propus ca, la finalul lunii septembrie, să avem 25 de miliarde de euro deja contractate din Politica de Coeziune şi spre 35-40 de miliarde de euro contractate până la finalul anului.

„Suntem în al 3-lea an de implementare a Politicii de Coeziune, acest an 2024. În exerciţiul financiar anterior, la al treilea an de implementare, respectiv în anul 2016, România avea contracte de doar 1,5 miliarde de euro. Practic, în acest moment, suntem de 10 ori mai buni ca nivel de contractare”, a subliniat ministrul.

De asemenea, el a spus că, în ceea ce priveşte PNRR, România are la dispoziţie 28,5 miliarde de euro, dar are în acest moment contracte de 36 de miliarde de euro.

Facebook

Comentarii