Busola strategică: UE are o nouă politică de apărare comună

Miniştrii afacerilor externe şi ai apărării din Uniunea Europeană au adoptat luni, la Bruxelles, o nouă politică de apărare comună. Planul de acțiune pentru consolidarea politicii de securitate și apărare a UE, până în anul 2030, se intitulează ”Busola strategică” și urmează să fie validat la Summit-ul șefilor de state și guverne europene din 24-25 martie. Principala noutate este crearea unei forțe de intervenție rapidă a UE de 5000 de militari, căreia i se vor adăuga echipe de experți, respectiv de reacție la intervențiile hibride. Vor crește mobilitatea militară și se vor desfășura exerciții comune în mod regulat.

UE va dezvolta, de asemenea, un set de instrumente pentru a contracara manipularea informațiilor și ingerințele externe și va elabora o politică de apărare cibernetică a Uniunii, precum și o strategie spațială europeană. Va fi stimulată inovația tehnologică în domeniul militar și va fi consolidată baza industrială europeană în sfera apărării. Se va pune accent, totodată, pe dezvoltarea capacităților de analiză a informațiilor.

”Statele membre se angajează să-și sporească substanțial cheltuielile de apărare pentru a răspunde ambiției noastre colective de a rezolva lacunele critice în materie de capacități militare și civile”, se arată în comunicatul Consiliului UE.

Europolis

Facebook

Comentarii

33 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *