Bulgaria: Principalele blocuri politice au convenit să asigure, prin rotaţie, preşedinţia parlamentului

Principalele două blocuri politice din Bulgaria au convenit miercuri să asigure prin rotaţie preşedinţia parlamentului ţării, o premieră în istoria forului legislativ de la Sofia, transmite DPA, potrivit Agerpres.

După victoria alianţei formate din GERB (Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei) şi SDS (Uniunea Forţelor Democratice) în alegerile de la începutul acestei luni, Rosen Jeliazkov a fost ales miercuri preşedinte al parlamentului, cu voturile a 136 dintre cei 240 de parlamentari.

Alegerea avocatului în vârstă de 55 de ani a dus la depăşirea blocajului ce apăruse la începerea sesiunii parlamentare săptămâna trecută, când niciunul dintre cei doi candidaţi nu a primit majoritatea necesară de voturi.

Parlamentul bulgar îşi poate începe acum activitatea legislativă şi pot fi formate oficial grupurile parlamentare ale partidelor politice. Acest lucru face posibil pentru preşedintele Rumen Radev să dea celui mai mare partid sau alianţă – GERB-SDS – mandatul de a forma un nou guvern.

Liderul GERB-SDS, Boiko Borisov, a invitat deja blocul liberal-conservator PP-DB (alcătuit din partidele Continuăm Schimbarea şi Bulgaria Democrată), plasat pe poziţia a doua în alegeri, să formeze un guvern de coaliţie.

Blocajul parlamentar, ce dura de mai mult timp, a fost depăşit după ce discuţiile dintre GERB-SDS şi PP-DB a continuat la finalul săptămânii trecute. Cele două alianţe politice au căzut de acord asupra unui principiu al rotaţiei pentru preşedinţia parlamentului. Astfel, un reprezentant al PP-DB îl va înlocui pe Rosen Jeliazkov după o perioadă de trei luni.

De asemenea, acelaşi principiu se aplica şi în cazul preşedinţiei comisiei juridice a parlamentului.

Patru partide parlamentare mai mici au denunţat drept ”neconstituţională” înţelegerea convenită de GERB-SDS şi PP-DB, explicând că acordul a fost încheiat de cele mai mari două alianţe, care au ignorat celelalte formaţiuni politice.

Facebook

Comentarii

78 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *