Azi, liderii statelor UE, NATO şi G7 se reunesc la Bruxelles într-o demonstraţie fără precedent de unitate şi determinare în faţa ameninţării ruse. De deciziile ce vor fi luate depinde salvarea păcii mondiale. Nu sunt vorbe mari. Pentru că ne e dat, din păcate, să trăim vremuri pe care le credeam îngropate în cartea de istorie.
La o lună de la invadarea Ucrainei, Rusiei i se opune, ferm şi coerent, un front al democraţiilor planetei, front ce se întinde din Canada până în Japonia, cu axul transatlantic mai consolidat ca niciodată după 1989. Putin a mizat pe dezbinarea şi şovăiala Occidentului. În schimb, a determinat o mobilizare promptă şi o acţiune coagulată, fără precedent, pe măsura dezlănţuirii criminale – şi nu e vorba doar de Putin, ci de un întreg sistem agresiv ce întrupează ambiţia cotropitoare rusă.
Rusia a pariat pe decuplarea SUA de Europa şi iată că are de făcut faţă unei asumări categorice din partea Statelor Unite a misiunii de garant al securităţii europene. O demonstrează rolul coordonator al SUA în riposta occidentală, Washingtonul impunând echilibrul necesar între fermitate şi prevenirea escaladării. Prezenţa preşedintelui Joe Biden, astăzi, la Bruxelles, la cele trei reuniuni majore, ale NATO, UE şi Grupului ţărilor puternic industrializate – G7 – este un nou indicator puternic al responsabilităţii cu care SUA îşi exercită rolul de lider al Lumii Libere.
Miza celor trei summit-uri este formularea unui răspuns mai puternic faţă de agresiunea Rusiei, dar şi reconfigurarea sistemului economic şi militar al sferei democratice, drept consecinţă a acestui război.
Rusia a mizat pe fragilitatea Ucrainei şi pe singurătatea ei. În schimb, a determinat o solidaritate incredibilă, născută din revolta umanismului rănit în fibra lui cea mai profundă de barbaria bombardamentelor fără discernământ asupra populaţiei civile. Putin a vrut să şteargă Ucraina de pe faţa lumii şi, de fapt, i-a consolidat identitatea şi garantat locul pe hartă. Pe scurt, dictatorul de la Kremlin a făcut praf, într-o smucire aberantă, tot ce a construit în 22 de ani la nivel de influenţă rusă.
Cine a vrut o zonă gri în estul Europei, în care să se joace în voie, primeşte acum izolare şi sancţiuni. Cine a vrut să redevină jucător global capătă un ”cordon sanitar”, care va trebui să fie cât mai sever şi de durată, pentru a ţine în frâu impulsul imperialist, care, iată, chiar şi în secolul realităţii virtuale şi al energiei ecologice, e în stare să prăvălească într-o clipă fiinţa umană în tenebrele istoriei.
De aceea, e nevoie, azi, de linii roşii clare indicate Moscovei şi de o pregătire eficientă, de la consolidarea militară în Europa de Est la decuplarea energetică a UE de Rusia, pentru a pune stavilă agresiunii.
Horia Blidaru
7 răspunsuri
It’s very interesting! If you need help, look here: ARA Agency
I always spent my half an hour to read this webpage’s content every day along
with a mug of coffee.
seo company – seohawk
Take a look at my website … Seo Company in Noida – Seohawk
Great post and straight to the point. I am not sure if this
is actually the best place to ask but do you people have any ideea where to get some professional writers?
Thanks in advance 🙂
I like this site very much, Its a real nice billet to read and get
information.?
Howdy! Someone in my Facebook group shared this site with us so I
came to look it over. I’m definitely enjoying the information.
I’m bookmarking and will be tweeting this to my followers!
Fantastic blog and terrific design.
It’s the best time to make some plans for the future and it’s time to be happy. I’ve read this post and if I could I want to suggest you few interesting things or tips. Perhaps you can write next articles referring to this article. I wish to read more things about it! seo Company India – Seohawk website https://www.zipleaf.co.nz/Companies/SeoHawk
Hi there from Seo hawk, just became alert to your blog through Google, and found that it is really informative. I am going to watch out for brussels. I?ll be grateful if you continue this in future. A lot of people will be benefited from your writing. Cheers from Seo Hawk, India! read this https://andresivht64208.is-blog.com