Borrell cere statelor UE să doneze Ucrainei sistemele Patriot

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a cerut astăzi țărilor UE să își trimită sistemele antirachetă de care dispun pentru a putea ajuta, astfel, Kievul.

Într-o intervenție la reuniunea miniștrilor de externe din grupul G7, Borrell a spus și că UE nu se poate baza doar pe ajutorul SUA în ceea ce privește efortul de război pentru Ucraina.

”Avem (sisteme) Patriot, avem sisteme antirachetă. Trebuie să le scoatem din cazărmile noastre, acolo unde se află pentru orice eventualitate, şi să le trimitem în Ucraina, unde războiul face ravagii’, a afirmat Josep Borrell, citat de Agerpres.

Miniştrii G7 s-au reunit astăzi în Italia, după un apel al Germaniei către UE şi NATO de a face mai mult pentru a ajuta Kievul.

„Sunt sigur că vom face acest lucru, dar trebuie să o facem rapid’”, a mai spus Borrell. El a făcut referire și la sprijinul promis de SUA, spunând că regretă faptul că acesta este întârziat de ”politica internă” din țară.

„Nu putem doar să ne bazăm pe Statele Unite”, a subliniat Borrell. Camera Reprezentanților, controlată de republicani, ar urma, totuși, să aprobe acest ajutor de 60 miliarde de dolari pentru Ucraina, cel mai târziu săptămâna următoare.

Îndemnul lui Josep Borrel vine după ce, ieri, un grup de aproape 100 de europarlamentari – printre care şi patru din România – au cerut, într-o scrisoare, guvernelor României, Germaniei, Spaniei, Greciei, Poloniei şi Olandei să sprijine Ucraina cu sisteme de rachete Patriot.

România a intrat în posesia primului sistem de rachete Patriot (sol-aer) în anul 2020. Țara noastră a achizționat atunci cea mai recentă versiune a sistemului Patriot, cea care se află în uz și în armata americană.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *