Biserica Ortodoxă își reafirmă neutralitatea în alegerile prezidențiale și îndeamnă la vot responsabil

Pe fondul apropierii alegerilor prezidențiale, Biserica Ortodoxă Română își reafirmă ferm poziția de neutralitate față de procesul electoral. Într-un comunicat transmis de Biroul de Presă al Patriarhiei, instituția religioasă transmite că nu susține public niciun candidat și că respinge orice asociere cu vreo formațiune politică sau campanie electorală.

„Biserica Ortodoxă Română își reafirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale, prin delimitarea de orice act de politică partinică și prin evitarea implicării în susținerea publică a vreunuia dintre candidații care participă la competiția electorală prezidențială”, se arată în mesajul oficial.

Votul, un act de conștiință

Patriarhia subliniază că, deși nu se implică în jocul electoral, respectă profund dreptul fiecărui cetățean de a vota. „Respectăm votul fiecărei persoane, deoarece acesta reflectă credinţa, convingerile şi opţiunea acesteia, fiind o manifestare a unui drept democratic consfințit prin lege”, transmite instituția.

Acest mesaj este cu atât mai relevant cu cât, în ultima perioadă, în spațiul public au existat opinii și speculații privind apropierea unora dintre reprezentanții clerului de scena politică. Patriarhia dorește să clarifice că, în ceea ce privește linia oficială, BOR nu participă la campanii și nu girează candidați.

Apel la responsabilitate civică

În finalul comunicatului, Biserica lansează un apel către toți cetățenii români: să meargă la vot și să o facă în mod „liber, pașnic și responsabil”. „Pentru binele poporului român”, se încheie mesajul.

O poziție constantă

Nu este pentru prima dată când Patriarhia Română își exprimă această poziție. De-a lungul ultimelor cicluri electorale, mesajul Bisericii a fost același: distanță față de partidele politice și accent pe valori precum demnitatea umană, conștiința și responsabilitatea individuală.

Rămâne de văzut dacă mesajul va fi respectat și în teritoriu, acolo unde granițele dintre influența religioasă și preferințele politice pot deveni uneori neclare.

Facebook

Comentarii