Ilie Bolojan: „Am avut o înţelegere, avem un program de guvernare pe baza căruia am acceptat să preiau această responsabilitate. Dacă aceste lucruri nu sunt respectate, înseamnă că e greu să-ţi exerciţi această poziţie.”
Situația deficitului era mult mai dificilă decât știam
Ilie Bolojan a declarat azi, în conferința de presă: „Săptămâna trecută s-au împlinit două luni de când acest guvern și-a preluat mandatul. La câteva zile după ce am preluat mandatul, am constatat că situația deficitului era mult mai dificilă decât știam.
Am pus în practică câteva pentru a reduce deficitul, pentru a ne atrage fondurile europene și pentru a corecta nedreptățile. Am lucrat pe creșterea veniturilor și pe prioritizarea investițiilor. Nu era posibil la un deficit de 10% să corectezi cu o singură măsură acest deficit.”
„Ori reducem cheltuielile și putem funcționa pe actuala schemă administrativă, sau vom fi forțați să facem o reorganizare administrativă și să desființăm localități care nu își pot susține activitatea” – Ilie Bolojan
„Primul pachet a urmărit această problemă și a rezolvat unele. Cel de-al doilea pachet reduce beneficiile care nu aveau în spate performanță”, a precizat șeful Guvernului.
„Zona de administrație publică locală este un bloc mare de cheltuieli care adună peste 130.000 de oameni, parte în aparatele proprii, parte în zona de asistență socială”, a afirmat Bolojan și a avertizat:
„Dacă nu controlăm cheltuielile de personal ale statului, riscăm ca tot ce încasăm suplimentar să se ducă pe aceste cheltuieli de personal și să ne întoarcem anul viitor în situația care suntem astăzi. E absolut necesară reforma”, a transmis prim-ministrul.
Întâlnirea coaliției cu președintele Dan
După conferința de presă, Ilie Bolojan va merge de la ora 12:00 la Cotroceni, unde se va întâlni cu președintele Nicușor Dan și cu ceilalți lideri ai coaliției: Sorin Grindeanu, Dominic Fritz și Kelemen Hunor. Întâlnirea a fost cerută de Nicușor Dan, în contextul tensiunilor din coaliție, premierul Bolojan amenințând, conform surselor de presă, cu demisia.
Prim-ministrul Ilie Bolojan s-a prezentat luni seară în fața plenului reunit al Parlamentului, pentru a angaja răspunderea Guvernului pe cinci dintre cele șase proiecte din pachetul fiscal 2, într-un context marcat de tensiunile din coaliție, după ce PSD a blocat pachetul privind reforma administrației publice, arată Spotmedia.ro.
Amenință cu demisia
Surse politice citate de Digi24 au dezvăluit că, în ședința Biroului Executiv de luni, premierul le-a vorbit liberalilor despre situația dificilă cu colegii de guvernare, spunând că pentru el este pur și simplu de neînțeles de ce unii dintre liderii Coaliției nu sunt de acord cu o reducere reală a numărului de angajați din primării cu 10%, în condițiile în care discuția inițială a fost de 20%, deci, de ce nu sunt de acord cu o reducere reală de jumătate din cât a fost discuția inițial inițială. „Eu nu merg înainte dacă această păcăleală a oamenilor continuă”, a spus Ilie Bolojan, care a dat și exemple despre cum reprezentanții PSD au promis că taie posturi și apoi au băgat memorandumuri și au permis tot felul de excepții.
Tot surse politice au confirmat pentru Digi24 că premierul pare „neclintit” în decizia de a demisiona, în contextul tensiunilor și nemulțumirilor legate de reforma administrativă.
Ştefan Jianu










