Blinken revine în Israel, pentru a negocia armistițiul în Gaza

Secretarul de stat american, Antony Blinken, va ajunge, astăzi, în Egipt şi Israel, vizita sa venind într-un moment critic în regiune: Washingtonul încercă să-şi crească presiunea asupra grupării islamiste Hamas şi statului israelian pentru a se ajunge la o încetare a focului în Fâşia Gaza şi pentru a se asigura că războiul nu se va extinde în Libanul vecin, relatează Reuters și Agerpres.

Aceasta va fi cel de-al optulea său turneu în regiune de când comandouri Hamas au atacat la 7 octombrie trecut comunităţi din sudul Israelului.

La Cairo, Blinken se va întâlni cu preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi, după care se va deplasa în Israel tot în cursul zilei de astăzi, unde se va întâlni cu premierul Benjamin Netanyahu şi cu ministrul apărării Yoav Gallant, potrivit programului anunţat de Departamentul de Stat al SUA.

Vizita lui Blinken intervine după ce ministrul israelian Benny Gantz şi-a anunţat duminică demisia din cabinetul de război al premierului Benjamin Netanyahu, retrăgând singura forţă centristă din coaliţia de extremă dreaptă.

Această vizită vine după ce, la 31 mai, preşedintele american Joe Biden a prezentat o propunere de încetare a focului din partea Israelului în trei etape, care prevede o încetare permanentă a ostilităţilor, eliberarea ostaticilor israelieni şi a deţinuţilor palestinieni şi reconstrucţia Fâşiei Gaza.

Turneul său în Orientul Mijlociu din această săptămână mai cuprinde vizite în Iordania şi Qatar.

Facebook

Comentarii