Blinken neagă că SUA aplică dublu standard pentru Israel

Secretarul de stat american Antony Blinken a negat, ieri, că Statele Unite folosesc un dublu standard la aplicarea legislaţiei în cazul acuzaţiilor de încălcare a drepturilor omului de către Israel, transmite Agerpres.

El a afirmat că sunt anchetate eventuale abuzuri ale forţelor armate israeliene în Fâşia Gaza.

„În general, când ne referim la drepturile omului şi la starea drepturilor omului în întreaga lume, aplicăm acelaşi standard pentru toţi”, a spus acesta, în disursul susținut odată cu prezentarea raportului Departamentul de Stat de la Washington.

Şeful diplomaţiei SUA a insistat că „asta nu se schimbă fie că ţara este adversară, concurentă, prietenă sau aliată”.

Raportul Departamentului de Stat arată că războiul dintre Israel şi Hamas, în care şi-au pierdut viaţa zeci de mii de palestinieni din Gaza, a avut „un impact negativ semnificativ” asupra situaţiei drepturilor omului din Israel.

Documentul adaugă și că guvernul israelian a luat măsuri credibile pentru identificarea şi sancţionarea oficialilor implicaţi în abuzuri.

Grupurile de apărători ai drepturilor omului au semnalat numeroase incidente în care civilii au avut de suferit în timpul ofensivei israeliene în Gaza şi au atenţionat că violenţa se intensifică şi în Cisiordania ocupată.

Până acum însă, guvernul american condus de preşedintele Joe Biden nu a constatat încălcări ale legislaţiei internaţionale de către Israel, aliat tradiţional al SUA care beneficiază anual de asistenţă militară în valoare de 3,8 miliarde de dolari din partea SUA.

Facebook

Comentarii