În cadrul unei sesiuni de lucru a reuniunii informale a miniștrilor de externe ai alianței, desfășurată astăzi la Praga, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a anunțat că la summitul NATO, care va avea loc la Washington în luna iulie, liderii vor aproba un nou pachet de sprijin pentru Ucraina.
„Veţi vedea şi un pachet foarte solid pentru Ucraina şi acesta va fi şi un element al summitului,” a declarat Blinken, aflat alături de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Pachetul de sprijin este menit să acorde organizației transatlantice un rol mai mare în coordonarea aprovizionării cu echipamente și instruire militară pentru Ucraina, relatează EFE.
Până acum, coordonarea ajutorului militar internațional pentru Ucraina a fost gestionată de Statele Unite, cu sprijinul unui grup format din cincizeci de țări, cunoscut sub numele de „grupul Ramstein”.
Pe lângă sprijinul militar, se așteaptă ca pachetul convenit la Washington să abordeze și problema finanțării. Secretarul general al NATO a propus crearea unui fond pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro pe o perioadă de cinci ani, însă detalii precum sumele exacte și modalitățile de implementare sunt încă subiect de negocieri în cadrul Alianței.
În plus, aceștia vor discuta și despre posibilitatea desemnării unui reprezentant care să faciliteze coordonarea eforturilor Alianței în relația cu Ucraina.










