Preşedintele american, Joe Biden, a declarat astăzi că este puţin probabil ca racheta care a lovit Polonia să fi fost lansată din Rusia, spunând că Washingtonul şi aliaţii săi vor să stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat înainte de a decide o reacţie, transmite AFP, potrivit Agerpres.
„Este puţin probabil să fi fost trasă din Rusia”, a declarat Joe Biden, după o întâlnire de urgenţă cu ceilalţi lideri ai G7, organizată în marja summitului G20, care are loc în Bali, Indonezia.
Președintele american a adăugat că există informaţii care contrazic presupunerile că racheta care a provocat o explozia soldată cu moartea a două persoane în satul Przewodow din estul Poloniei a fost trasă din Rusia.
„Există informaţii preliminare care contestă acest lucru. Nu vreau să spun asta până când nu investigăm complet, dar este puţin probabil, din linia traiectoriei, să fi fost trasă din Rusia, dar vom vedea”, a declarat preşedintele SUA, conform Reuters.
Preşedintele american a subliniat că investigaţiile asupra incidentului sunt în desfăşurare. „Am convenit să sprijinim ancheta Poloniei cu privire la explozia din Polonia rurală, lângă graniţa cu Ucraina, şi se vor asigura că ne dăm seama exact ce s-a întâmplat”, a spus Biden. „Şi apoi vom stabili împreună următorul pas, pe măsură ce investigăm şi înaintăm. A existat unanimitate totală între cei aflaţi la reuniunea G7”, a asigurat el.
Autorităţile de la Varşovia au anunţat că racheta care a explodat era fabricată în Rusia, dar că nu este clar încă de unde a fost lansată.
Atât Ucraina, cât şi Rusia, folosesc rachete proiectate de sovietici, notează dpa.










