Biden și Trump vor avea două dezbateri, în cursa pentru Casa Albă

Preşedintele american, Joe Biden, şi contracandidatul republican Donald Trump se vor confrunta în două dezbateri, care ar putea fi decisive în cursa pentru Casa Albă, relatează Reuters și News.ro.

Prima dezbatere va avea loc la 27 iunie, în Atlanta, și va fi găzduită de CNN. Georgia este unul dintre cele mai disputate state la alegerile din noiembrie.

De asemenea, candidaţii au acceptat o invitaţie din partea ABC, care va găzdui o a doua dezbatere la 10 septembrie.

O dezbatere separată pentru vicepreşedinţi a fost propusă pentru luna iulie, după Convenţia Naţională Republicană. Principalele diferenţe între cele două părţi au rămas în ceea ce priveşte termenii angajamentului, astfel că echipele de campanie urmează să stabilească detaliile.

Biden a declarat că va participa la aceste două dezbateri în cadrul unor reguli stricte, pentru a evita întreruperile, în timp ce Trump a cerut mai mult de două dezbateri, care ar trebui să aibă loc înainte de începerea votului anticipat în unele state.

Echipa lui Biden nu a dat semne că ar accepta invitaţia lui Trump pentru mai multe dezbateri.

Facebook

Comentarii