Misiune delicată pentru Joe Biden în Arabia Saudită

Președintele american Joe Biden își îndreaptă atenția către Orientul Mijlociu, pentru o vizită care îi va testa capacitatea de a reseta relațiile cu puternicul prinț moștenitor al Arabiei Saudite. Pe care Biden l-a denunțat ca fiind un paria…

Până în prezent, Biden a evitat să clarifice dacă va avea discuții față în față cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman, liderul de facto al Arabiei Saudite, despre care comunitatea de informații a SUA a concluzionat că se află în spatele asasinării în 2018 a jurnalistului și adversarului politic Jamal Khashoggi, de la Washington Post.

Deși se așteaptă ca Biden să se întâlnească cu regele saudit Salman și cu prințul moștenitor în timpul vizitei, Biden declară că vizita sa la Jeddah, în Arabia Saudită, are ca scop participarea la un summit al națiunilor din Golf, nu întâlnirea cu prințul moștenitor.

„Este în Arabia Saudită, dar nu este vorba despre Arabia Saudită”, a declarat Biden. „Și, prin urmare, nu există niciun angajament care să fie luat sau nici măcar nu sunt sigur; cred că îi voi vedea pe rege și pe prințul moștenitor, dar nu este vorba de întâlnirea la care voi merge. Ei vor face parte dintr-o reuniune mult mai amplă”, a declarat liderul american reporterilor la summitul NATO de la Madrid, joia trecută.

Relații tensionate între SUA și Arabia Saudită

Biden l-a denunțat pe bin Salman, cunoscut sub inițialele MbS, ca fiind un „paria”, din cauza morții lui Khashoggi și a declarat la începutul președinției sale că va concentra relațiile SUA asupra regelui Salman, nu asupra fiului său. Dar, confruntându-se cu invazia Rusiei în Ucraina, Biden a fost convins de consilieri să se angajeze într-o îmbunătățire a relațiilor bilaterale.

SUA are nevoie de ajutorul Arabiei Saudite, bogată în petrol, într-o perioadă în care prețurile la benzină sunt ridicate și în timp ce încurajează eforturile de a pune capăt războiului din Yemen, după ce saudiții au prelungit recent o încetare a focului în această țară. Există, de asemenea, prioritatea SUA de a limita influența Iranului în Orientul Mijlociu și influența globală a Chinei. Biden s-a opus inițial vizitei în Arabia Saudită, văzând-o ca pe o încurajare pentru prințul moștenitor, în contradicție cu condamnarea situației drepturilor omului din regatul saudit.

Autor: Anca Stratulat

Facebook

Comentarii