Biden cere interzicerea puștii folosite împotriva lui Trump

Preşedintele american, Joe Biden, a cerut ieri să fie interzis tipul de puşcă semiautomată folosit sâmbătă în tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump, notează Agerpres.

„Ajutaţi-mă să scap străzile Americii de aceste arme de război. Un AR-15 a fost folosit la împuşcarea lui Donald Trump. Este timpul să le eliminăm”, a declarat președintele democrat, în cursul unui miting de campanie la Las Vegas.

Înarmat cu o puşcă semiautomată, AR-15, Thomas Matthew Crooks, 20 de ani, care a fost ucis de forţele de ordine, a tras sâmbătă de mai multe ori de pe acoperişul unei clădiri aflate la circa 150 de metri de candidatul republican la preşedinţie, în timpul unui miting de campanie în Pennsylvania.

Donald Trump a fost rănit în această tentativă de asasinat şi a spus că a avut partea superioară a urechii străpunsă de un glonţ.

Un activist republican, care se afla în public, a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi grav, în urma tentativei de asasinat de sâmbăta trecută.

Deținerea de arme, care provoacă deja mult prea multe victime în societatea americană, s-a repus pe tapet de mai multe ori, dar niciodată nu s-a luat o decizie de limitare a folosinței lor. Bazată pe al Doilea Amendament al Constituției, măsura continuă să le dea dreptul americanilor de a purta o armă de foc.

Potrivit statisticilor, în 2022, civilii americani deţineau 394 de milioane de arme de foc, număr comparabil cu nivelul populației țării.

Facebook

Comentarii