Belgia solicită un mecanism pentru confiscarea activelor rusești

Belgia nu se opune confiscării unor active ruseşti în valoare de 280 de milioane de euro, însă este nevoie de un mecanism clar cum ar fi utilizarea lor ca garanţii pentru Ucraina.

Propunerea a fost lansată, pentru Reuters, de premierul belgian, Alexander De Croo.

Ţările din G7 discută posibilitatea de a confisca activele rusești blocate, deşi unii membri ai grupului sunt îngrijoraţi de crearea unui precedent.

De Croo a afirmat că Belgia este gata să discute destinaţia activelor ruseşti blocate, precum şi a dobânzilor la acestea. „Pot fi utilizate ca garanţii pentru strângerea de fonduri pentru Ucraina”, a propus premierul belgian.

Belgia cere, în principal, o soluţie pentru transferurile activelor către Ucraina, dar fără a se destabiliza sistemul financiar internaţional.

Cea mai mare parte din activele Rusiei – titluri în care a investit banca centrală a Rusiei – sunt blocate în Euroclear, un depozit bancar din Bruxelles.

Unele din acestea sunt transformate în lichidităţi, iar tranzacţiile respective sunt impozitate cu 25%, a precizat De Croo, potrivit Agerpres. Acestea ar putea fi acordate Ucrainei.

Impozitele pe activele blocate se ridicau la 1,3 miliarde de euro în 2023 şi vor ajunge anul acesta la 1,7 miliarde de euro.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *