Belarus: Liderul opoziției, 15 ani de închisoare

Un tribunal din Belarus a condamnat-o luni pe Sviatlana Tikhanovskaya, liderul opoziției, aflat în exil, la 15 ani de închisoare.

În cea mai recentă acțiune guvernamentală pentru a reprima opoziția politică, procesul lui Tikhanovskaya a avut loc în lipsa acesteia, sub acuzația de conspirație pentru răsturnarea guvernului.

Tikhanovskaya a candidat împotriva președintelui Alexandru Lukașenko în august 2020, în cadrul unor alegeri care au fost considerate fraudate.

Rezultatele votului au declanșat cele mai mari proteste din istoria țării, iar Lukașenko a pornit o campanie de represiune brutală împotriva demonstranților, acuzând opoziția de complot pentru răsturnarea guvernului.

Tikhanovskaya și alte patru persoane, parte din opoziție, au fost judecate în absență. Acuzațiile împotriva acestora au inclus și crearea și conducerea unui grup extremist, incitarea la ură și punerea în pericol a securității naționale.

După anunțarea sentinței Tikhanovskaya a răspuns rapid, promițând că își va continua lupta și activitățile politice și a catalogat acest procesul drept „o farsă”.

„Astăzi nu mă gândesc la propria mea sentință. Mă gândesc la miile de nevinovați, reținuți și condamnați în închisoriile reale”, a scris aceasta pe Twitter.

„Nu mă voi opri până când aceștia nu vor fi eliberați”.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *