Președintele partidului de extremă dreapta francez Adunareas Națională (RN), Jordan Bardella, a promis vineri că, dacă formațiunea sa va câștiga alegerile din 2027, migranții ilegali nu vor mai traversa Canalul Mânecii dinspre Franța către Marea Britanie, potrivit Reuters.
Într-un discurs rostit la congresul anual al Partidului pentru Reforma Regatului Unit (Reform UK), de la Birmingham, unde a fost invitat de liderul acestei formațiuni, Nigel Farage, Bardella a anunțat că, în cazul în care va ajunge la guvernare, RN va înăspri controalele frontaliere, va returna migranții ilegali în țările de origine și va opri micile ambarcațiuni care se îndreaptă dinspre coastele franceze către Anglia.
”Vă promit acest lucru: dacă francezii ne aduc la putere în 2027, cu Rassemblement National și Marine Le Pen, guvernul nostru va face tot ce va putea pentru a garanta că Franța nu mai este o poartă de plecare deschisă pentru migrația ilegală către Regatul Unit”, a spus Bardella.
Canalul Mânecii este una dintre cele mai aglomerate căi maritime și numeroși migranți au murit din cauza curenților marini puternici în timp ce încercau să treacă din Franța în Marea Britanie în ambarcațiuni de multe ori supraîncărcate.
Londra a declarat în aprilie că va plăti Franței până la 660 de milioane de lire sterline, în cadrul unui acord pe trei ani privind securitatea frontierei menit să limiteze trecerile ilegale ale Canalului Mânecii, o parte a finanțării fiind condiționată de rezultatele obținute.










