Obama e îngrijorat pentru Biden

Fostul preşedinte american, democratul Barack Obama, este îngrijorat cu privire cu șansele lui Joe Biden de menținere la Casa Albă, scrie cotidianul The Washington Post, preluat de EFE și Agerpres.

Potrivit The Washington Post, fostul preşedinte le-a fi spus apropiaţilor, în privat, că drumul deja dificil al lui Biden a devenit o provocare și mai mare, după dezbaterea de joia trecută cu Donald Trump.

Obama, care a vorbit cu Biden la telefon imediat după dezbatere, și-a oferit sprijinul său, chiar din postura de consilier în campanie, potrivit ziarului.

Îngrijorările lui Barack Obama cu privire la capacitatea lui Joe Biden de a-l învinge pe Trump au fost exprimate și în urmă cu câteva luni, acesta avertizându-l în mod repetat pe Biden despre cât de dificil va fi să fie reales, mai scrie The Washington Post.

În decembrie anul trecut, în timpul unui prânz privat la Casa Albă, Obama a vorbit despre necesitatea ca Biden să-şi consolideze aparatul de campanie şi i-a sugerat să numească un factor de decizie cu o mai mare influenţă.

Obama, personalitatea cea mai importantă a Partidului Democrat, a apărut și la două evenimente majore de strângere de fonduri cu Biden în ultimele luni. Luna trecută, Biden şi Obama s-au aflat în fruntea unei strângeri de fonduri la Los Angeles cu George Clooney şi Julia Roberts, în care s-au adunat peste 30 de milioane de dolari.

În aprilie, cei doi şi fostul preşedinte Bill Clinton s-au aflat împreună și la New York, strângând peste 26 de milioane de dolari pentru campania lui Joe Biden.

Facebook

Comentarii