Uniunea Europeană își întărește poziția în negocierile cu Londra și încearcă să evite un nou blocaj post-Brexit. Pentru a garanta acest lucru Bruxelles-ul cere garanții financiare clare, avertizând că orice viitor guvern britanic care ar renunța la un acord de resetare a relațiilor cu UE ar putea fi obligat să plătească despăgubiri consistente.
UE cere compensații financiare pentru abandonarea acordului
Uniunea Europeană solicită ca orice viitor guvern al Regatului Unit să achite compensații financiare dacă decide să se retragă dintr-un potențial acord de „resetare” a relațiilor post-Brexit, negociat în prezent cu guvernul laburist condus de Keir Starmer, a relatat Financial Times.
Potrivit unui proiect de acord consultat de publicația britanică, Comisia Europeană a inclus o clauză de reziliere care ar obliga Londra să plătească o despăgubire substanțială în cazul abandonării unui acord propus între cele două părți. Acordul urmărește reducerea birocrației și facilitarea comerțului cu alimente și băuturi, afectat după ieșirea Marii Britanii din UE.
Ce este „clauza Farage” și de ce o vrea Bruxelles-ul
Diplomați europeni au numit această prevedere „clauza Farage”, explicând că ea este menită să protejeze Uniunea Europeană de riscul unei schimbări radicale de direcție politică la Londra. În special, Bruxelles-ul se teme că Nigel Farage, liderul partidului populist de dreapta Reform UK, ar putea ajunge prim-ministru și ar putea anula apropierea inițiată de Keir Starmer față de UE.
Clauza prevede că, dacă una dintre părți se retrage din acord, aceasta trebuie să acopere costuri precum crearea infrastructurii și a echipamentelor, recrutarea inițială și instruirea personalului necesar pentru controalele la frontieră.
Reacția lui Nigel Farage: „Nu vom onora nicio clauză”
Nigel Farage, al cărui partid conduce în sondajele de opinie, a declarat pentru Financial Times că ar „încălca” orice acord semnat cu cele 27 de state membre ale Uniunii Europene fără a plăti despăgubiri.
„Niciun Parlament nu își poate obliga succesorul; nu vom onora nicio clauză. Dacă Starmer semnează asta, este o atrocitate democratică”, a afirmat liderul Reform UK.
Poziția Partidului Laburist
Un oficial al Partidului Laburist a respins criticile, subliniind că includerea unor condiții de reziliere este o practică standard în acordurile internaționale și că acestea „funcționează în ambele sensuri”. De asemenea, acesta a precizat că discuțiile detaliate cu Bruxelles-ul privind termenii finali ai acordului nu au început încă.
Un acord gândit pe termen lung
Un diplomat UE a descris „clauza Farage” drept „o prevedere de securitate menită să aducă stabilitate și să-i descurajeze pe Farage și compania”. Potrivit acestuia, obiectivul Bruxelles-ului este semnarea unui acord durabil, care să depășească actuala legislatură britanică, ce se încheie în 2029.
Regatul Unit și Uniunea Europeană au convenit, la un summit desfășurat în luna mai a anului trecut, să relanseze relația bilaterală și să îmbunătățească cooperarea în mai multe domenii, după tensiunile generate de Brexit, decis prin referendum în 2016 și implementat în 2020.










