Austria: Partidul cancelarului Karl Nehammer a pierdut majoritatea parlamentară

Partidul Popular Austriac (OeVP, conservatorii aflaţi la putere) şi-a pierdut majoritatea absolută la alegerile regionale desfăşurate duminică în cel mai mare land din Austria, înregistrând o scădere de circa 10 puncte procentuale, în timp ce Partidul Libertăţii (FPOe), de extremă dreapta, a obţinut cel mai bun rezultat al său de până acum, transmite dpa, potrivit Agerpres.

OeVP a ajuns la 39,8% – cel mai slab rezultat din 1945 – şi şi-a pierdut majoritatea absolută din parlamentul Austriei inferioare şi probabil şi în guvernul regional.

În schimb, FPOe a întrunit 24,5%, cel mai bun rezultat al său de până acum în provincia estică, notează dpa. Liderul regional Udo Landbauer a subliniat, în mod repetat, că formaţiunea sa vrea să pună capăt „sistemului OeVP” din Austria inferioară, învinuind totodată OeVP, condus de cancelarul Kael Nehammer, pentru creşterea semnificativă a numărului de solicitanţi de azil pe parcursul anului trecut.

Conform proiecţiilor rezultatului votului, Partidul Social Democrat SPOe s-a clasat pe locul al treilea, cu 20,8%, Verzii au obţinut 7,5%, iar liberalii din NEOS – 6,5%.

Pe plan naţional, FPOe se clasează în sondaje pe primul loc de mai multe săptămâni, înaintea SPOe şi OeVP, pe locul al treilea.

 Următoarele alegeri naţionale sunt prevăzute pentru 2024.

Facebook

Comentarii