Miniștrii de Externe din țările NATO se reunesc la București

Reuniunea miniştrilor de Externe ai ţărilor NATO care va avea loc la Bucureşti, pe 29 şi 30 noiembrie, va demonstra încă o dată unitatea şi solidaritatea aliate şi va căuta soluţii pentru a contracara efectele războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a transmis, astăzi, ministrul Bogdan Aurescu.

El a amintit că aceasta va fi prima reuniune aliată de nivel înalt găzduită de România după Summitul NATO din 2008.

De asemenea, este primul eveniment care are loc într-un stat de pe Flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice, după declanşarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a punctat şeful diplomaţiei române.

Potrivit lui Bogdan Aurescu, ministeriala NATO de la Bucureşti este „o reuniune foarte relevantă, care confirmă rolul şi profilul României în Alianţa Nord-Atlantică şi, în acelaşi timp, indică importanţa strategică a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică, deci şi pentru România”.

El a adăugat că este vorba şi despre un moment simbolic, la două decenii de când România a fost invitată să facă parte din NATO.

Ministrul român de Externe a menţionat că Bucureştiul va găzdui, totodată, pe 28 şi 29 noiembrie, Reuniunea Liderilor de la Munchen, fapt care subliniază „importanţa şi rolul-cheie al României, la intersecţia a două zone de importanţă strategică pentru securitatea europeană, euroatlantică şi globală: Marea Neagră şi Balcanii de Vest”.

„Vreme de trei zile, între 28 şi 30 noiembrie, România va fi capitala diplomatică, europeană, euroatlantică şi dincolo de acestea”, a afirmat ministrul Bogdan Aurescu.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *