AUR a depus, astăzi, lista candidaţilor pe Bucureşti la alegerile parlamentare. George Simion, preşedintele formaţiunii, este cap de listă la Camera Deputaţilor, fiind urmat de George Becali. Mihai Enache se află pe locul 3, iar fiica lui Corneliu Vadim Tudor, Lidia Vadim Tudor, a prins locul 4.
”Sunt convins că vom obţine mult mai multe locuri de parlamentar decât în octombrie 2020, când nu ne ştia mai mult de 60% dintre români”, a spus George Simion, liderul AUR, la depunerea candidaturilor.
Liderul AUR a criticat, și cu acest prilej, decizia coaliției de guvernare de a organiza alegerile în trei duminici consecutive. ”Au comasat iniţial aceste alegeri ca să economisească bani la buget dar iată că tot 3 duminici vom merge la vot. Românii vor fi confuzi pentru că vor trebui să meargă trei duminici la vot, o alegere neinspirată”, a mai afirmat Simion.
Lista pentru Senat a organizației București a AUR este deschisă de Petrişor Peiu, urmat de Nina Stelea și Octavian Bădescu.
La alegerile parlamentare din decembrie 2020, AUR a intrat pentru prima dată în în Parlament – partidul a fost fondat în 2019 – cu 47 de parlamentari, dintre care 14 la Senat și 33 la Camera Deputaților.










