Semiluna Roşie palestiniană şi-a exprimat îngrijorarea ca urmare a atacurilor lansate în apropierea unuia dintre spitalele sale din nordul Fâşiei Gaza, unde civilii s-au refugiat din calea bombardamentelor israeliene, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Lovituri de artilerie şi aeriene continue în zona Tel al-Hawa din Gaza, unde se afla spitalul al-Quds”, a menţionat organizaţia.
Semiluna Roşie raportase deja bombardamente în această zonă duminică seara.
Directorul spitalului a declarat pentru AFP că a primit ordin de evacuare din partea armatei israeliene.
Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a susținut că este imposibil să se evacueze un spital fără a pune în pericol viaţa pacienţilor. „Reiteram că este imposibil să fie evacuate spitale pline de pacienţi fără a le pune viaţa în pericol”, a scris Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Pe lângă pacienţi, complexul medical găzduieşte 14.000 de persoane care s-au refugiat din cauza atacurilor israeliene, potrivit Semilunii Roşii.
Israelul a acuzat în mod repetat Hamas că foloseşte spitalele pentru a ascunde arme sau luptători. Mişcarea islamistă palestiniană a negat categoric acest lucru.










