Atac cibernetic masiv al Ucrainei asupra Gazprom: Servere distruse, date șterse și pierderi uriașe

Unitatea cibernetică a Direcției Generale de Informații a Ucrainei (HUR) a lansat un atac asupra infrastructurii de rețea a gigantului rus Gazprom, implicat în sprijinirea războiului împotriva Ucrainei.

Potrivit surselor Kyiv Post din cadrul HUR, în urma atacului de joi, o cantitate semnificativă de date a fost distrusă și a fost instalat un software special, care a cauzat pagube grave companiei ruse, relatează Digi24.

Gazprom este cea mai mare companie energetică de stat din Rusia, controlând extracția, transportul și exportul de gaze naturale.

Aceasta joacă un rol esențial în economia rusă, asigurând o parte semnificativă din veniturile statului, inclusiv finanțarea războiului în curs împotriva Ucrainei. Dincolo de impactul său economic, Gazprom este, de asemenea, un instrument geopolitic cheie, Kremlinul folosind în mod tradițional aprovizionarea cu gaze pentru a exercita presiuni asupra țărilor europene și fostelor state sovietice.

Potrivit unei surse, în urma operațiunii, accesul la sistemul informatic al Gazprom a fost blocat pentru administratorii de sistem (aproximativ 20.000 de administratori de sistem), iar pe serverele Gazprom a fost instalat un software care va distruge ulterior datele din sistemul informatic al Gazprom.

Potrivit surselor din HUR, în urma atacului cibernetic, au fost distruse între altele: copii de rezervă ale sistemului informatic al Gazprom; bazele de date ale aproximativ 390 de filiale și sucursale, inclusiv Gazprom Teplo Energo, Gazprom Obl Energo, Gazprom Energozbit și sute de alte structuri; un cluster de servere 1C (10 computere de înaltă performanță) împreună cu toate fișierele – contracte, comenzi, directive.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii