Aproape jumătate din teritoriul Uniunii Europene se află, în prezent, sub avertizare de secetă sau sub un nivel de alertă mai sever, ceea ce afectează agricultura, producţia de energie şi aprovizionarea cu apă, a confirmat Comisia Europeană, potrivit Sky News, preluat de Mediafax.
Potrivit Observatorului European al Secetei (EDO), aproximativ 45% din teritoriul blocului comunitar se află în condiţii de avertizare, pe două dintre cele trei categorii de secetă. De asemenea, 15% din teritoriu a trecut în cea mai severă stare de alertă, ceea ce înseamnă că plantele şi culturile sunt grav afectate.
În Italia, anul 2022 este până acum anul cel mai călduros din secolul al XIX-lea, fiind afectate nu mai puțin de șase regiuni ale țării. Ca urmare a temperaturilor caniculare, recolta de porumb a Italiei este afectată la jumătate, iar producţia grâului a scăzut și ea cu 30%, la fel și cea a fructelor – cu 15%. În plus, fermierii spun că acest bilanș este doar unul provizoriu, fiind foarte probabil ca, în câteva luni, producțiile să fie și mai mult afectate, pe măsură ce seceta se prelungește.
În Franța, de miercuri întreaga țară este în stare alertă de secetă, aceasta fiind cea mai gravă din anul 1958, aşa cum a spus premierul, Elisabeth Borne. Din cauza temperaturilor mari, în mai puțin de 100 de municipii din sud-estul țării deja nu mai curge apă potabilă de la robinet, iar mai la nord, în regiunea Vosgi, apa de la robinet nu poate fi băută timp de cel puțin 48 de ore, autoritățile locale fiind nevoite să o înlocuiască cu apă din lacuri, care înainte de a fi băută, trebuie tratată. Gigantul energetic EDF ar putea fi obligat să limiteze producția la uzina de la Tricastin pentru că apa din Ron, mult prea fierbinte, afectează reactoarelor, iar utilizarea apei este deja limitată în 93 de regiuni ale Franței.
Olanda, Germania, Polonia, Ungaria, și Slovenia, Croația, se confruntă, de asemenea, cu temperaturi extrem de ridicate.
Situația este dificilă și în întreaga Peninsulă Iberică. În Spania, volumele de apă stocate în bazine sunt în prezent cu 31% mai mici decât media pe zece ani, ceea ce afectează producția de electricitate a țării, prin centralele sale nucleare, dar, în primul rând agricultura. Ministerul agriculturii din Spania, care este al doilea producător de măsline din întreaga lume, a anunțat că, dacă în săptămânile viitoare, nu scad temperaturile și nu vor exista precipitații, recolta de măsline ar fi puternic afectată. Din cauza penuriei de apă, recolta de măsline se estimează că va fi cu 30% mai puțină în acest an.
În Portugalia, apa din lacurile de acumulare pentru centralele hidroelectrice este la jumătate din media celor șapte ani anteriori, iar incendiile de vegetație devastează teritoriul sudic.
În Germania, râul Rin a început să sece, tot din cauza temperaturilor foarte mari, ceea ce face ca transportul fluvial de marfă pe râu să fie mult diminuat, barjele fiind obligate să circule la doar 25% din capacitate. Nivelul redus al Rinului afectează și producţia de electricitate la două mari termocentrale pe cărbune din Germania.
În România, potrivit ministerului agriculturi, erau afectate de secetă, la sfârșitul săptămânii, 231.704 de hectarem, cultivate preponderent cu grâu și porumb, din 28 de judeţe ale țării.
Previziunile de caniculă toridă se mențin pentru mai multe ţări, și în lunile august şi septembrie, ceea ce înseamnă că seceta va afecta, în continuare, agricultura, producția de energie şi aprovizionarea cu apă a întregului continent.
Laura Groșereanu