Aproape 1.000 de migranţi au murit, încercând să traverseze Mediterana în 2023

Aproape 1.000 de migranţi şi refugiaţi şi-au pierdut viaţa şi alţi aproape 1.400 au dispărut pe parcursul anului trecut în încercarea de a traversa Mediterana centrală dinspre Africa de Nord.

Ei se aflau în căutarea unei vieţi mai sigure şi mai bune în Europa și au murit pe mare, potrivit unei statistici publicate luni de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie din Libia, relatează Agerpres.

Este vorba de aproape două ori mai mult decât în anul precedent: în 2023, 974 de migranţi şi refugiaţi au murit şi 1.372 au dispărut pe această rută, comparativ cu 529, respectiv 848 în 2022; în 2021, aceste cifre au fost de 662, respectiv 891.

În plus, peste 17.000 de migranţi şi refugiaţi au fost interceptaţi readuşi pe ţărm. Comparativ, în 2022 au avut loc aproape 25.000 de astfel de retrimiteri, iar în 2021 – peste 32.000.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *