Mii de megawați rezervați în rețeaua electrică prin proiecte care nu au fost niciodată construite au început să creeze blocaje majore pentru investițiile reale din sectorul energetic. În acest context, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat un nou set de reguli prin care încearcă să elimine proiectele speculative și să elibereze capacitățile blocate artificial în rețea.
Noile măsuri, susținute de premierul Ilie Bolojan, prevăd creșterea garanțiilor financiare pentru racordare, introducerea unor termene clare pentru dezvoltatori și obligația unor garanții de aproximativ 30.000 de euro pentru fiecare MW instalat.
ANRE majorează garanțiile pentru racordarea la rețea
Președintele ANRE, George Niculescu, a explicat într-o intervenție la Digi24 că autoritatea continuă măsurile începute încă din 2024 pentru reducerea blocajelor din sistemul energetic.
Potrivit acestuia, nivelul anterior al garanțiilor financiare, de 5%, nu a fost suficient pentru a descuraja proiectele speculative care rezervau capacități în rețea fără intenția reală de a fi dezvoltate.
„Continuăm demersurile, nu le începem acum, pentru că noi în 2024, în iulie, am pus pentru prima dată garanții pentru lucrările de racordare. Am menținut în procent de 5% nivelul acestor garanții, iar efectul pentru anul 2025 a fost de 9.300 de megawați în ATR-uri care au expirat”, a declarat George Niculescu.
Astfel, ANRE a decis creșterea garanției financiare necesare pentru emiterea Avizului Tehnic de Racordare (ATR) de la 5% la 20% din valoarea fără TVA a tarifului de racordare pentru proiectele de producție și consum de peste 1 MW.
Garanție de 30.000 de euro pentru fiecare MW instalat
Una dintre cele mai importante modificări adoptate de ANRE este introducerea unei garanții financiare suplimentare raportate la capacitatea instalată.
Mai exact, investitorii care solicită autorizații de înființare vor trebui să depună aproximativ 30.000 de euro pentru fiecare MW instalat.
„Condiții noi pentru garantare și a accesului la licitațiile de capacitate. Și, în plus, foarte important, modificarea regulamentului de acordare a autorizațiilor de înființare prin introducerea acestei garanții pe megawatt în cuantum de 30.000 euro”, a precizat șeful ANRE.
Instituția consideră că măsura nu va bloca investițiile reale, ci va face diferența între investitorii serioși și cei care dezvoltă proiecte doar pentru a le tranzacționa ulterior.
ANRE vrea eliminarea proiectelor „pe hârtie”
George Niculescu a criticat public practica dezvoltării unor proiecte energetice fără intenția de a fi construite efectiv.
„Atât timp cât vom avea pe platforma de tranzacționare online de tip OLX proiecte la vânzare și la o simplă căutare pe telefonul mobil putem să identificăm aceste proiecte, eu consider că nu așa facem tranziția energetică”, a afirmat acesta.
Potrivit șefului ANRE, obiectivul principal este eliberarea rețelei electrice de autorizațiile și ATR-urile obținute doar pentru speculă.
„Noi, de fapt, ce ne dorim? Ne dorim să avem megawați racordați la rețea și nu megawați pe hârtie”, a subliniat George Niculescu.
De ce sunt importante noile reguli din energie
Emiterea unui Aviz Tehnic de Racordare rezervă capacitate în rețeaua electrică pentru un proiect energetic. În situația în care proiectul nu este realizat, capacitatea respectivă rămâne blocată pentru perioade lungi, împiedicând accesul altor investitori.
În plus, operatorii de rețea își planifică investițiile pe baza proiectelor pentru care au fost emise ATR-uri. Dacă aceste proiecte nu sunt construite, investițiile în infrastructură riscă să fie dimensionate greșit, iar resursele financiare să fie utilizate ineficient.
Datele analizate de ANRE arată că, dintre proiectele pentru care fusese aplicată anterior garanția de 5%:
- doar 12% au ajuns la semnarea contractelor de racordare;
- doar 3% au obținut autorizațiile de construire;
- aproximativ 1% au primit și autorizația de înființare.
În paralel, operatorii de rețea au primit 663 de cereri pentru proiecte de minimum 5 MW, care însumează aproximativ 57 GW de capacitate solicitată.
Termene clare pentru dezvoltatorii din energie
Noile reguli adoptate de ANRE introduc și termene stricte pentru investitori.
Dezvoltatorii vor avea obligația:
- să obțină autorizația de înființare în maximum 12 luni de la semnarea contractului de racordare;
- sau în maximum 18 luni de la emiterea ATR.
ANRE susține că aceste măsuri vor contribui la curățarea rețelei electrice de proiectele speculative și la accelerarea investițiilor reale în producția de energie.










