Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naționale, a omagiat sacrificiul eroilor români căzuți la datorie. ”Am fost onorat să particip astăzi, alături de prim-ministrul României și șeful Statului Major al Apărării, la ceremonia dedicată Zilei veteranilor din teatrele de operații, organizată la Monumentul eroilor căzuți la datorie în teatrele de operații și pe teritoriul României. La 11 noiembrie, când lumea marchează Rememberance Day – Ziua Aducerii Aminte, aducem și noi un omagiu tuturor celor căzuți în Marele Război în numele și pentru viitorul României”, a declarat ministrul Apărării.
”Cât de greu și cu ce preț se apără libertatea”
Angel Tîlvăr a subliniat că ”pentru noi, românii, ziua de 11 noiembrie a căpătat și o altă semnificație, la fel de puternică și de plină de încărcătură simbolică. În anul 2003, la 11 noiembrie, Armata României pierdea primul militar în Afganistan, sublocotenentul post-mortem Iosif Silviu Fogorași, căzut la datorie într-un atac asupra coloanei de blindate în care se afla în misiune de luptă. Trei zile mai târziu, i se alătura întru eternitate camaradul său, sublocotenent post-mortem Mihail Anton Samuilă, rănit în aceeași misiune. Evenimentul tragic din acel noiembrie însângerat ne-a adus aminte, dacă mai era nevoie, cât de greu și cu ce preț se apără libertatea și a dat măsura spiritului de sacrificiu și dragostei de patrie a militarilor români, din rândul cărora 30 de tineri au căzut la datorie în misiunile executate în teatrele de operații din Afganistan, Irak și Balcanii de Vest”, a punctat ministrul Angel Tîlvăr.

”Un gând de recunoștință și pentru cei peste 200 de veterani răniți în aceste misiuni, pe care îi asigurăm de toată prețuirea noastră și de faptul că le vom fi alături cu tot ce vor avea nevoie pentru a depăși suferințele cu care au rămas în urma traumelor suferite pe câmpul de bătălie. Veșnică amintire, eroilor căzuți la datorie în misiuni peste hotare sau în țară. Sănătate, viață lungă și bucurii alături de cei dragi, veteranilor teatrelor de operații!”, a transmis ministrul Apărării Naționale.








