Organizaţia Amnesty International a dat asigurări luni că a descoperit noi indicii de crime de război comise de Israel în urma uciderii a 46 de civili în Fâşia Gaza şi a cerut Curţii Penale Internaţionale (CPI) să accelereze investigaţia asupra crimelor de război deschisă în anul 2021 împotriva Israelului, relatează agenţia EFE conform Agerpres.
„Ca parte a investigaţiei sale în desfăşurare asupra încălcării legilor războiului, Amnesty International a documentat două cazuri ilustrative în care atacurile israeliene au cauzat moartea a 46 de civili, dintre care 20 erau băieţi şi fete”, menţionează într-un comunicat ONG-ul de apărare a drepturilor omului.
Potrivit acestuia, este vorba despre două atacuri comise pe 19 şi 20 octombrie care „au lovit clădirea unei biserici unde s-au refugiat sute de civili strămutaţi în oraşul Gaza şi o clădire în tabăra de refugiaţi de la al-Nuseirat”.
Conform organizaţiei de apărare a drepturilor omului, „investigaţia sa aprofundată a acestor fapte” a relevat că aceste acţiuni israeliene au fost „atacuri nediscriminatorii sau atacuri directe contra civililor ori bunurilor cu caracter civil, care trebuie investigate drept crime de război”.
Prin urmare, Amnesty International cere Curţii Penale Internaţionale (CPI) să ia „imediat” măsuri concrete „pentru a accelera investigaţia asupra crimelor de război şi altor crime prevăzute de dreptul internaţional deschisă în 2021”.
ONG-ul estimează că, de la începutul represaliilor militare israeliene ce au urmat atacului Hamas care a ucis pe 7 octombrie peste 1.200 de persoane în sudul Israelului, au fost ucise în enclava palestiniană peste 11.000 de persoane (peste 13.000 conform guvernului condus de Hamas, plus alte circa 6.000 aflate sub dărâmături ori ale căror cadavre nu au fost ridicate de pe străzi), dintre care peste 4.600 sunt copii.