Alegeri prezidențiale în Taiwan. SUA trimit o delegație

Sâmbătă sunt programte alegeri prezidențiale în Taiwan.

Vicepreşedintele țării, William Lai, din Partidul Democrat Progresist (PDP), este considerat favorit să-i urmeze în funcţie actualei preşedinte, Tsai Ing-wen, de asemenea din PDP.

Ambii susțin independența Taiwanului.

Statele Unite au anunțat că vor trimite o delegaţie informală în Taiwan, după alegerile prezidenţiale, potrivit Agerpres.

Autoritățile americane nu au precizat cine va face parte din această delegaţie, dar a indicat că, în ultimii ani, Washingtonul a trimis, în mod obișnuit, foşti miniştri sau foşti oficiali guvernamentali cu rang înalt pe insulă, a cărei suveranitate este revendicată de China.

„Indiferent de rezultatul alegerilor, politica noastră cu privire la Taiwan va rămâne aceeaşi şi solida noastră relaţie informală va continua”, au transmis reprezentanții SUA.

Washingtonul a transmis și că se opune oricărei tentative de ingerinţă externă în procesul electoral din insulă.

De asemenea, SUA consideră că Beijingul nu va reacționa la vizita delegației americane, unele asemănătoare fiind trimise de preşedintele Joe Biden în aprilie 2021 şi apoi în februarie 2022.

Beijingul consideră Taiwanul ca parte integrantă a teritoriului său.

Statele Unite, la rândul lor, refuză să permită ca „statu-quoul” să fie rupt cu forţa și oferă un ajutor militar semnificativ insulei autonome.

Facebook

Comentarii