Cu câteva ore înainte de startul alegerilor, Kamala Harris și Donald Trump au participat la ultimele mitinguri electorale din campanie. Ca și în anii 2016 și 2020, republicanul Donald Trump a preferat să-și încheie campania în statul Michigan. În tot acest timp, democrata Kamala Harris a organizat ultimul miting în Pennsylvania, scrie Euronews România.
Actuala campanie electorală a demonstrat că societatea americană este extrem de divizată, iar scorul va fi unul strâns pentru Casa Albă.
Pe perioada mitingurilor, cei doi candidați au făcut ultimele promisiuni, dar și încercări de a-i convinge pe alegători să-i susțină în bătălia finală. Ambii au vorbit despre o etapă nouă pentru SUA.
„Cu votul vostru de mâine, putem rezolva fiecare problemă cu care se confruntă țara noastră și putem conduce America. Și, într-adevăr, putem conduce întreaga lume spre noi trepte de glorie”, le-a transmis americanilor Donald Trump.
Kamala Harris le-a vorbit susținătorilor despre un nou start și a promis că va fi președintele tuturor americanilor, indiferent de cum vor vota. „Nu vă faceți griji, vom câștiga. Fără nicio îndoială, vom câștiga”, a spus Kamala Harris, în Michigan.
Pe lângă votul oamenilor, cei doi candidați trebuie să-i convingă și pe membrii Colegiului Electorilor, de care depinde desemnarea viitorului președinte.
Fiecare stat are un anumit număr de electori, în funcție de numărul populație. Pentru a câștiga, un candidat are nevoie de votul a 270 de electori din totalul de 538.










