Alain Delon acceptă tutela consolidată

Vedeta cinematografiei franceze Alain Delon a anunţat marţi prin intermediul avocatului său că nu va face apel împotriva plasării sale sub tutelă consolidată, măsură decisă săptămâna trecută de un judecător din centrul Franţei, informează AFP.

„Alain Delon nu va face apel la decizia pronunţată în urma audierii din 4 aprilie 2024 la tribunalul judiciar din Montargis. El are încredere în reprezentantul desemnat de tribunal”, a explicat într-un comunicat Laurence Bedossa, care îl reprezintă pe actorul în vârstă de 88 de ani.

”O afectare certă a discernământului”

Monstrul sacru al cinematografiei franceze, care a suferit un accident vascular cerebral în 2019 şi suferă de asemenea de limfom (cancer al sistemului limfatic), fusese plasat sub protecţie judiciară din ianuarie, cu numirea unui reprezentant desemnat de tribunal „pentru îngrijirea sa medicală”.

Joia trecută, această măsură a fost transformată în „tutelă consolidată”, ceea ce înseamnă că actorul nu mai poate decide singur asupra gestionării bunurilor şi finanţelor sale.

Potrivit acestuia, Alain Delon „urmăreşte ştirile, se exprimă. A existat o expertiză în ianuarie care a spus că există o afectare certă a discernământului său, dar nu o abolire a discernământului său”.

Război fratricid

De la începutul lunii ianuarie, cei trei copii ai starului duc un război fratricid, prin intermediul presei şi al instanţelor de judecată, fiecare jurând să îl protejeze pe legendarul actor francez, a cărui stare de sănătate este în declin.

Fiii săi, Anthony, în vârstă de 59 de ani, şi Alain-Fabien, în vârstă de 29 de ani, consideră că actorul este manipulat de sora lor, Anouchka, în vârstă de 33 de ani, care le-ar fi ascuns starea de sănătate a tatălui lor şi ar dori să îl transfere în Elveţia.

Potrivit celor doi, tânăra ar dori să-şi repatrieze tatăl în această ţară, unde a dobândit cetăţenia şi a locuit cu regularitate, pentru a evita plata unor impozite semnificative pe moştenire la moartea tatălui lor.

În ceea ce o priveşte pe Anouchka, aceasta i-a dat în judecată pe cei doi fraţi ai săi pentru încălcarea vieţii private după difuzarea înregistrării unei conversaţii dintre ea şi tatăl ei. Procesul urmează să aibă loc în aprilie 2025 la Paris.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *