Ne place să vorbim despre empatie, despre solidaritate globală, despre „valori europene”, dar când vine momentul să alocăm bani, lucrurile arată cu totul altfel. Potrivit unei analize The Guardian, organizațiile neguvernamentale europene trag un semnal de alarmă clar și răspicat: fondurile pentru ajutor umanitar sunt în cădere liberă, într-un moment în care nevoile lumii explodează.
„Ucizi USAID, ucizi oameni”
Cel mai semnificativ cutremur a venit de peste ocean, odată cu revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump. Încă din primele ore după preluarea mandatului acesta a anunțat suspendarea pentru 90 de zile a întregii asistențe internaționale oferite de Statele Unite.
Dar ceea ce inițial părea o „pauză administrativă” s-a transformat rapid într-o desființare practică a USAID – agenția care, doar în 2023, gestiona peste 65 de miliarde de dolari pentru sprijin extern.
„Ucizi USAID, ucizi oameni”, spun direct reprezentanții unor ONG-uri precum Consiliul Danez pentru Refugiați, una dintre cele mai active organizații umanitare din Europa.
„Este fără precedent în istoria de 70 de ani a organizației noastre să avem reduceri efectuate în acest mod”, a declarat Charlotte Slente, secretarul general al Consiliului. „Am pierdut 1.400 de angajați, multe persoane rămânând fără perspective pe piețe ale muncii deja fragile.” De asemenea, peste 24 din cele 40 de proiecte pe care le gestionau au fost oprite brusc.
Europa taie din ajutoare
Pe lângă pierderea USAID, și în Europa se profilează o criză majoră. Reducerile drastice ale bugetelor pentru dezvoltare vin tocmai într-un moment în care fragilitatea globală este în creștere.
Germania, cel mai mare donator din UE, a redus bugetul pentru ajutor extern cu 1,6 miliarde de euro în 2023 și cu încă 1 miliard în 2024. Noul guvern condus de Friedrich Merz nu mai promite nici măcar atingerea țintei de 0,7% din venitul național, recomandată de ONU.
Franța, Italia și Spania au urmat același drum, reducând sumele destinate sprijinului pentru țările aflate în dificultate. În afara UE, Marea Britanie este pe cale să coboare la un minim istoric de doar 0,23% din venitul național alocat ajutorării umanitare până în 2027.
Isabella Lövin: „UE nu poate umple golul lăsat de SUA”
Isabella Lövin, vicepreședintă a Comisiei pentru dezvoltare din Parlamentul European și fost ministru suedez pentru Dezvoltare Internațională, consideră că Europa greșește profund.
„Reducerea fondurilor USAID va avea consecințe dramatice. Este imposibil ca UE să umple golul lăsat. Iar deciziile recente ale statelor membre de a-și reduce contribuțiile sunt regretabile și greșite”
Securitatea nu înseamnă doar echipament militar
Charlotte Slente merge mai departe, criticând raționamentul unor guverne care justifică tăierile pentru a finanța armata: „Securitatea nu înseamnă doar echipament militar. Dacă nu investim în oameni, vom vedea mai multe conflicte, mai multă instabilitate.”
Consiliul danez pentru refugiați estimează că până în 2026 vom avea încă 6,7 milioane de persoane strămutate, în plus față de cele 122,6 milioane deja afectate de conflicte, crize climatice sau instabilitate politică.
Problema este că din ce în ce mai multe persoane vor cădea „în gol” – adică nu se vor califica nici pentru ajutor de urgență, nici pentru proiecte de dezvoltare pe termen lung.
Portalul Global, o inițiativă cu limitări
UE a lansat în 2021 inițiativa „Portalul Global”, ca răspuns la proiectul chinez „Noul Drum al Mătăsii”, cu scopul de a mobiliza 300 de miliarde de euro pentru dezvoltarea infrastructurii în țările sărace.
Cu toate acestea, Isabella Lövin avertizează că aceste proiecte nu funcționează în cele mai fragile regiuni: „Companiile nu vor merge acolo unde nu există siguranța investiției. Acolo este nevoie de sprijin umanitar, nu de contracte.”
Înapoi la rădăcini: democrație, egalitate, sănătate
Eurodeputații ecologiști cer o reorientare a politicilor de ajutorare ale Uniunii: mai puțină geopolitică, mai multă umanitate.
„Trebuie să ne întoarcem la esență – eradicarea sărăciei, sprijinirea femeilor, sănătatea reproductivă, consolidarea democrației. Acestea sunt lucrurile care contează pe termen lung”, concluzionează Lövin.








