Vizită de miercuri a preşedintelui ucrainean, care nu şi-a părăsit ţara de la invazia rusă din februarie, intervine „într-unul dintre cele mai sumbre momente, deoarece amintirea victoriei de la Herson (oraş din sud ocupat de ruşi şi eliberat de armata ucraineană în noiembrie) se stinge, iar costul războiului continuă să crească”, spune Michael Horowitz, expert în probleme de securitate din compania de consultanţă Le Beck, într-o analiză AFP, potrivit Agerpres.
„Această vizită este menită să dea speranţă. Din acest unghi, Zelenski este un comunicator excelent”, subliniază el.
Washingtonul va sprijini Kievul „atât timp cât este nevoie”, a repetat de mai multe ori preşedintele american. Volodimir Zelenski, în calitate de comandant-şef, a promis că Ucraina „nu se va preda niciodată”.
Situaţia actuală „seamănă mai mult cu 1942 sau începutul anului 1943. Drumul este lung, până la un triumf final”.
„Nu putem să îngheţăm această bătălie ori să o amânăm”, a insistat preşedintele ucrainean, care adeseori a părut că se adresează în principal republicanilor, comentează AFP.
”O pace justă nu implică niciun compromis”
„Pentru mine, în calitate de preşedinte, o pace justă nu implică niciun compromis în ce priveşte suveranitatea, libertatea şi integritatea teritorială a ţării mele”, a spus Volodimir Zelenski.
Joe Biden s-a ferit să propună propria sa definiţie a unei „păci juste”. În schimb, preşedintele american repetă că nicio decizie cu privire la Ucraina nu va fi luată „fără Ucraina”.
Pentru Michael Horowitz, dacă Ucraina doreşte să descurajeze Occidentul în a o forţa să negocieze, „are nevoie, mai mult decât orice, de noi victorii militare”. Doar că, subliniază expertul, pentru a ajunge la aceste victorii, trebuie, însă, mai mult ajutor.
Washingtonul a anunţat miercuri o nouă livrare de arme şi a răspuns uneia dintre cererile majore ale Kievului prin includerea unui sistem perfecţionat de rachete sol-aer Patriot.
Dar Statele Unite refuză, deocamdată, să furnizeze echipamente mai grele, în special rachete cu rază lungă de acţiune.
„Nu suntem în 1944 sau 1945”, când înfrângerea Germaniei naziste devenise inevitabilă, aminteşte Mikola Bielieskov, de la Institutul naţional ucrainean de cercetări strategice. Situaţia actuală „seamănă mai mult cu 1942 sau începutul anului 1943. Drumul este lung, până la un triumf final”, prefigurează acesta.
