AFP: Al treilea mandat al lui Xi Jinping ar putea accelera cursa înarmării în Asia-Pacific

În deceniul în care Xi Jinping s-a aflat la conducere, China a creat cea mai mare marină militară din lume, a restructurat armata şi a dezvoltat un arsenal nuclear şi de rachete, consemnează AFP, potrivit Agerpres.

În acest context, cel de-al treilea mandat de cinci ani al lui Xi Jinping, care va fi aprobat în curând de Congresul Partidului Comunist Chinez, are toate şansele să fie însoţit de o cursă a înarmării în regiunea Asia-Pacific, apreciază AFP.

„Toţi actorii cheie din regiunea indo-pacifică reacţionează cât de rapid pot la modernizarea armatei chineze”, spune Malcolm Davis, analist la Institutul de Politici Strategice din Canberra.

În 2013, când Xi Jinping a devenit comandant suprem, Armata de Eliberare a Poporului s-a reformat și a devenit o forță militară în regiunea Asia-Pacific.

„Au o marină militară foarte mare şi dacă vor să intimideze şi să plaseze nave în jurul Taiwanului pot face asta foarte uşor”, a declarat, la rândul său, viceamiralul american Karl Thomas.

În acelaşi timp, arsenalul nuclear al Chinei a crescut exponenţial. Revista Bulletin of the Atomic Scientists consemnează un inventar de 350 de arme nucleare chineze, dublu faţă de numărul din timpul războiului rece, și se preconizează că, în următorii cinci ani, ar putea ajunge la 700.

„Beijingul încearcă să remodeleze ordinea internaţională pentru a se alinia mai bine cu sistemul său autoritar şi cu interesele sale naţionale”, aprecia Pentagonul, într-un raport din 2021.

Această perspectivă este îngrijorătoare, iar multe proiecte din regiune au obiectivul clar de a întări capacitatea de descurajare: Coreea de Sud doreşte să dezvolte o forţă navală care să poată acţiona în largul coastelor, iar Australia are în vedere să-și consolideze capacitatea de apărare cu opt sumbarine nucleare.

Analistul australian, Malcolm Davis, consideră că astfel de proiecte reflectă tocmai conştientizarea faptului că China este tot mai capabilă să modeleze regiunea Asia-Pacific.

„Epoca în care marina militară americană domina mările în regiunea occidentală a Pacificului se apropie de sfârşit”, apreciază analistul australian.

Congresul Partidului Comunist Chinez, care are loc o dată cinci ani și care ar urma să reconfirme cel de-al treilea mandat prezidențial al lui Xi Jinping, a fost convocat pentru data de 16 octombrie. 

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *