Ungaria amână aderarea la NATO a Suediei și Finlandei

Patru luni nu au fost suficiente pentru ca Parlamentul Ungariei să voteze aderarea Suediei și Finlandei la NATO, iar Viktor Orbán tocmai a anunțat că acest lucru nici nu se va întâmpla anul acesta.

Pe de altă parte, ultimii ani au arătat că, dacă guvernul maghiar dorește cu adevărat, poate trimite propuneri în parlament în doar câteva zile sau cel mult săptămâni. A fost nevoie de doar două zile în iulie pentru a trece reforma legislației fiscale și de zece zile pentru a crește salariul premierului Orbán. De asemenea, Parlamentul a avut nevoie de doar câteva săptămâni pentru a vota o lege care a făcut posibilă transferarea fondurilor publice către fundații.

4 luni pentru o ratificare de aderare NATO?

Ungaria susține aderarea Finlandei și Suediei la NATO, dar votul pe această temă va avea loc abia la prima ședință a Parlamentului de anul viitor, a anunțat Viktor Orbán.

Guvernul maghiar a declarat anterior în repetate rânduri că există „șanse bune” să voteze într-o sesiune din acest an, iar în septembrie, Parlamentul a confirmat publicației Telex, în scris, că acest lucru se va face în sesiunea de toamnă.

Însă, la patru luni de la depunerea propunerii, Orbán a anunțat public că problema va fi amânată pentru anul viitor. Majoritatea celor 30 de state membre ale alianței militare au ratificat cererile de aderare ale celor două țări în iulie și august, doar Turcia și Ungaria rămânând codașe.

Ministrul Gergely Gulyás a ținut morțiș să anunțe că acest lucru nu este folosit pentru a face presiuni asupra Comisiei Europene.

De ce a fost nevoie de o astfel de precizare?

În ultimele luni Budapesta a jucat un joc de-a șoarecele și pisica și a amenințat cu invocarea unui veto împotriva finanțarii comune a asistenței de 18 miliarde de euro acordate Ucrainei și aprobarea de către UE a impozitului minim global.

Aceste lucruri au venit după ce Comisia Europeană nu a aprobat planul de redresare a Ungariei, a publicat raportul privind situația statului de drept și a inclus critici serioase precum: elite corupte, proceduri legislative îngrijorătoare și situația îngrijorătoare din mass-media maghiară.

De asemenea, s-a anunțat că UE va demara proceduri de încălcare a dreptului comunitar împotriva Ungariei pentru încălcarea drepturilor fundamentale ale comunității LGBT.

Astfel, opoziţia maghiară pare să spună ceea ce este în mintea tuturor, anume, că partidul lui Orban a refuzat să treacă problema pe ordinea de zi a parlamentului deoarece guvernul încearcă că „șantajeze” Uniunea Europeană.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *