Estonia, acuzații grave: Rusia a relocat refugiați ucraineni care așteptau la graniță

Ministrul eston de Interne, Lauri Läänemets, a declarat miercuri că autoritățile ruse au relocat peste o mie de persoane, majoritatea refugiați ucraineni, care așteptau să treacă granița din sud-estul Estoniei.

Aceștia au fost duși în camioane spre o destinație necunoscută. Consiliul de Poliție și Grăniceri a declarat că încearcă să afle mai multe informații despre soarta lor. „Au fost peste o mie de oameni care așteptau la graniță; acum nu mai sunt acolo – au fost încărcați în mai multe camioane și relocați”, a spus Läänemets.

„Nu știm unde au fost duși. Poliția de frontieră lucrează în prezent pentru a obține aceste informații”.

Cei peste o mie de oameni, în principal ucraineni, au ajuns în ultimele zile pe partea rusă a graniței cu Estonia. Trecerea lor în Estonia a fost, însă, îngreunată de autoritățile ruse, care au amânat efectuarea procedurilor de frontieră.

Ministrul de Interne de la Tallin a recunoscut că, deși Estonia ar putea specula cu privire la motivul din spatele acestor întârzieri și a aglomerației rezultate, nu poate fi sigură de intențiile reale ale Rusiei.

Nu e exclus ca Rusia să încerce să redirecționeze acești refugiați spre zone fără punct de trecere a frontierei, așa cum, de la începutul războiului, grupuri de migranți au fost presate spre granițele poloneze, lituaniene și letone cu Belarus.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *